Cu toții avem eșecuri în viață. Chiar și oamenii de succes pe care îi admirăm și care ne motivează au avut, la rândul lor, eșecuri. Important este însă cum le gestionăm. Unii își tratează eșecurile ca pe niște lecții de viață. „Am greșit, dar am învățat ceva din asta. Data viitoare voi ști mai bine cum să procedez”, își spun acești oameni. Alții suferă mai mult și trag concluzii defavorabile lor: „nu sunt în stare de nimic”, „sunt un ratat”. Acești din urmă oameni vor renunța să mai încerce și vor deveni neîncrezători în puterile proprii, vor deveni mai temători și mai fragili. Ceea ce determină aceste diferențe de percepție sunt factorul genetic, dar mai ales educația, felul în care am fost crescuți și, nu în ultimul rând, societatea.
Uneori, te uiți în oglindă și spui: „Ce urâtă sunt!”. Alteori, îți dai seama că ai greșit un exercițiu la matematică și spui: „Sunt un prost.” Dar dacă un prieten al tău ar fi făcut aceeași greșeală, tu în niciun caz nu te-ai fi gândit că el e prost. Ți-ai fi spus doar: „A greșit, nu a fost suficient de atent. Se mai întâmplă.” De fapt, atunci când ne biciuim în propria noastră minte cu afirmații dure, sau chiar când le spunem cu voce tare, dorim ca cei de lângă noi să ne convingă că ele sunt false. Că, de fapt, suntem frumoși, că suntem inteligenți și că merităm să fim apreciați. Dar de multe ori cei de lângă noi nu știu că noi avem o părere atât de proastă despre noi înșine sau, chiar dacă știu, nu se pricep să ne ajute. Uneori, însă, chiar și o îmbrățișare e suficientă.
Un astfel de comportament ne face dependenți. Ar trebui ca noi înșine să știm să ne gestionăm propriile angoase, în loc să ne așteptăm ca cei din jurul nostru să ne ajute mereu. Trebuie să ne putem privi în oglindă și să vedem că suntem frumoși. Să ne amintim câte fapte generoase am făcut în ultimul timp. Câți prieteni am ajutat cu o vorbă bună. Câte glume inteligente am făcut. Cât de frumos am scris un eseu la școală sau am prezentat o lecție în fața clasei. Trebuie să ne gândim mai mult la faptele noastre pozitive și să încetăm să ne amintim doar eșecurile. Nu suntem perfecți, dar nimeni nu este. Iar prietenii noștri ne văd altfel decât ne vedem noi, pentru că ei ne iubesc. Asta este esența: să învățăm să ne iubim noi înșine. Să ne descoperim cu toate calitățile noastre, nu doar cu defectele inerente.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu