sâmbătă, 30 decembrie 2017

Universul fascinant al Muzeului de Artă

Când spui muzeu, mulţi oameni dau din mână, plictisiţi. Sălile lungi, pline de exponate, pe care le parcurgi uneori în ore întregi, nu le trezesc interesul. Însă obiectele acelea vorbesc despre o lume. Ele cuprind informaţii, poveşti şi mistere pe lângă care filmele poliţiste sunt o nimica toată.

Situaţia se schimbă atunci când personalul muzeului începe să îţi explice câte ceva despre patrimoniul deţinut de instituţie. Iar când asta se întâmplă unor persoane aflate la începutul vieţii, experienţa poate să le marcheze pentru totdeauna.

La Muzeul Judeţean de Artă “Centrul Artistic Baia Mare”  sunt expuse, permanent sau temporar, lucrări de artă de mare valoare, multe dintre ele legate de istoria culturală a oraşului nostru. Există lucrări din momente variate, de la primii colonişti conduşi de Simon Hollosy, care a înfiinţat aici, în 1896, Şcoala de pictură, şi până la artişti contemporani, pe care îi poţi întâlni pe stradă sau la o cafenea, în Centrul Vechi.

Aici, la Muzeul de Artă, lucrează, alături de colegii ei muzeografi, pedagogul muzeal Emese Bonta, cea mai bună prietenă a copiilor şi tinerilor care vizitează muzeul. Marea ei calitate este că ştie cum să le arate celor mai tineri vizitatori poveştile din spatele tablourilor, semnificaţia simbolurilor utilizate de artişti, universul clădit de aceştia din culoare şi forme. Chiar dacă tinerii sunt sceptici înainte de a ajunge la muzeu, cu siguranţă ei pleacă fascinaţi de acolo.

Am rugat-o pe Emese Bonta să ne povestească felul în care decurge o vizită a unei clase de adolescenţi la Muzeul de Artă din Baia Mare. “Vizita începe cu întrebarea: “Ştiţi că avem o stradă în Baia Mare, cu numele Hollosy Simon, ştiţi cine a fost el?” Unii se prind, majoritatea nu ştiu dar află, le prezint pe scurt istoria Şcolii de pictură. Pe adolescenţi îi provoc/motivez/încurajez să gândească, le spun despre mass-media care le oferă informaţia gata preparată, pe care ei o înghit fără să gândească, pe când o pictură nu îşi dezvăluie tainele observatorului decât dacă acesta gândeşte şi cunoaşte. Cu adolescenţii vorbim mult despre simboluri. De exemplu, dacă luăm tabloul "Săpătorii", îi întreb dacă munca este o valoare şi de ce. Le spun că săpătorii/oamenii sunt o legătură între cer şi pământ/axis mundi, şi insist să gândească şi să răspundă de ce. Sigur că înainte de a aborda orice subiect le spun că fiecare tablou are o poveste, că în spatele aparenţelor se poate ascunde o taină, adică simbolurile, povestim despre culori şi ce semnifică acestea, creez controverse, vorbim despre natura duală a lucrurilor, pentru că, nu-i aşa, simbolurile, în general, sunt duale (de exemplu, roşu înseamnă iubire, dar şi agresivitate). Vorbim despre nuduri, deoarece se opresc în faţa unuia şi privesc cu un mic zâmbet în colţul gurii (na, unii râd de-a binelea) şi atunci le spun despre semnificaţia corpului omenesc, femeia care era sculptata şi pictată încă din antichitate cu sânii mari, pentru că simbolizează fertilitatea, maternitatea, dar şi frumuseţea, iar bărbaţii nud emană forţă, putere. Avem, spre exemplificare, lucrarea lui Thorma din prima sală. Am dese discuţii despre călăreţul nud al lui Pascu, şi le povestesc (dar nu înainte de a le pune întrebări, să descopere singuri mesajele) despre Gaugain, cum mergea în Tahiti pentru a picta frumoase nuduri şi chiar un călăreţ pe plajă. În lucrarea din muzeul nostru, pictorul ilustrează legătura dintre Dumnezeu – Om – Natura – Animal,  iar faptul că este nud călăreţul exprimă libertatea”.

Dupa încheierea vizitei, de cele mai multe ori elevii participă la ateliere de creaţie, care îi atrag foarte mult. Şi studenţii vin în vizită, adesea programul lor fiind structurat în funcţie de propriul domeniu de interes. Astfel, studenţii de la Mediu au participat anul trecut la un proiect legat de poluare, de factorii nocivi care distrug depotrivă patrimoniul cultural şi natura, iar studenţii de la Etnologie au aflat mai multe despre tradiţii şi au împletit coşuri.

Pentru liceeni, Muzeul de Artă organizează anual un concurs foarte interesant. Acesta presupune scrierea de eseuri şi/sau realizarea de filmuleţe pornind de la un tablou expus în muzeu, ceea ce înseamnă că se dă liber imaginaţiei şi creativităţii. Concursul este dotat cu premii, care sunt acordate în cadrul unei festivităţi. Ne povesteşte din nou Emese Bonta: “La începutul carierei mele de pedagog muzeal, băteam liceele la pas şi invitam elevii la muzeu, argumentând că muzeul este un mediu în care procesul de învăţare se poate desfăşura eficient, folosindu-ne de obiectele de patrimoniu pentru promovarea valorilor morale şi spirituale. După care am început să scriu proiecte pliate pe curriculum, cum este şi concursul de eseuri. Acesta a început la nivelul Colegiului Naţional “Gheorghe Şincai”, iar eu am văzut oportunitatea de a extinde concursul la mai multe licee. I-am propus profesoarei Suzana Pop Debreceni să participe la scrierea proiectului, pentru a obţine finanţare. Am mers la licee, am promovat concursul, am implementat proiectul, am organizat premierea şi cam atât.”

Dar nu e doar atât, proiectul a fost deosebit de frumos şi a avut mare succes în fiecare an, iar elevii s-au simţit minunat la muzeu. Şi, ce e mai important, şi-au dorit să revină.  

sâmbătă, 16 decembrie 2017

Moda pentru adolescente


Adolescentele adesea poartă coafuri, bijuterii şi haine care să le scoată în evidenţă şi care să li se potrivească. În lumea lor, moda joacă un rol important pentru stima de sine şi identitate.

Stilurile se schimbă, iar odată ce cresc, adolescentele îşi dau seama cât de departe vor să meargă pentru a se lansa în lume. Unele haine şi coafuri, care odată erau considerate subiecte interzise, acum sunt acceptate, încât adolescentele pot descoperi cine sunt şi ce vor să reprezinte...”

Află mai multe despre tendințe și accesorii și bijuterii în continuarea articolului aici: http://yve.ro/articole-moda/stiluri-si-tendinte-pentru-adolescente/

duminică, 10 decembrie 2017

Cele mai citite cărţi din domeniul economic

„Cu ajutorul acestui articol cu cele mai citite carti (bestseller) doresc să împărtăşesc cu tine şi să-ţi prezint cele mai vândute şi cel bune carti de economie, afaceri, finanţe şi educaţie financiară de la cele mai importante edituri din România.”


Cele mai citite carti de pe Elefant.ro


Inteligenta emotionala in Leadership  de Daniel Goleman, Annie McKee, Richard Boyatzis
Gandire rapida, gandire lenta de Daniel Kahneman
Tehnici de a vinde  de Dale Carnegie, J. Oliver Crom, Michael Crom

Cele mai citite carti de pe eMAG.ro


Tata bogat, tata sarac – Robert T. Kiyosaki
Secretul mintii de milionar Ed. a III-a – T. Harv Eker
Confesiunile unui asasin economic (editie de lux) – John Perkins

Cele mai citite carti de pe Libris.ro


Know-how de Ram Charan
Dezvolta liderul din tine de John C. Maxwell
Curs de vanzari de Zig Ziglar

Citeste articolul original pe https://laurentiumihai.ro/carti-bestseller/


vineri, 8 decembrie 2017

Copilul meu nu-i premiant

 „Sîntem o familie normală. Avem studii superioare, am fost premianţi şi olimpici amîndoi (eu mai puţin, doar la partea umană, soţul – universal), deci consider că pot vorbi pertinent.

Am urmat „cursul vieţii“ şi am primit în dar primul copil. Crescînd, a venit şi vremea grădiniţei, cea cu două educatoare. La una plîngea copilul, la cealaltă plîngeam noi, părinţii. Apoi, firesc, conform „cursului vieţii“ – şcoala.”

La gimnaziu, totul a luat-o razna destul de repede, faţă de ritmul molcom cu care ne obişnuiserăm deja. În primul rînd, crescuse copilul şi gîndea (gîndea!) singur, nu ne mai puteam ascunde comentariile şi nemulţumirile care începuseră să apară cu privire la sistemul de învăţămînt, deoarece le percepea şi fără să le audă de la noi.

...Şi acel obsedant „mami, nu mai vreau la şcoală!“...

Pe scurt: mate nu prea fac că s-au ales cu proful de mate diriginte (de unde intrarea în sistemul de meditaţii, care nu face obiectul acestei scrieri). Istorie: se dictează şi se umple tabla, se umplu pagini întregi de caiet, cu date şi războaie care trebuie memorate pînă la lecţia următoare, şi apoi uitate. Geografie – aici predă directoarea, care lipseşte frecvent, dar îi poate chema cu o oră mai devreme într-o zi cu şase ore, oră la care să nu vină în final, pentru că a avut consiliu (de care nu ştia?). Muzică: atunci cînd ştii că un elev nu are voce, îl umileşti să cînte în faţa clasei, ani de zile, excluzîndu-i nota 10 şi motivînd că şi la mate, dacă n-ai talent, nu iei 10??? Păi, la mate, dacă ai creier şi faci meditaţii, poţi lua 10, dar nu poţi să devii „cu voce“ nici după un milion de lecţii de canto! Aşa cred eu, cel puţin, şi faza cu matematica şi meditaţiile a fost deja dovedită. Franceza: intri tu, profesor, la prima oră din an şi, în loc de „bună-ziua, să facem cunoştinţă“ – că eşti nouă –, îi ameninţi că le dai 2 dacă nu-ştiu-ce. Religie: dictare şi copiere de pe tablă cît e ora de lungă. Desen: dictare şi copiere de pe tablă cît e ora de lungă, în termeni care n-au nici o legătură cu nivelul clasei respective. Sport. Aţi mai pomenit să nu-i placă ora de sport cuiva? Ei bine, da – copilului meu. Stai tu, profesor, pe margine, de vorbă cu celălalt profesor şi le arunci cîte o minge pe grupe de fete şi băieţi – jucaţi-vă volei şi fotbal, că noi vorbim. Nu orice copil e cîine, să fugă după os. Nu orice copil e turmă. Română: aici e mai complicat, nu că nu ar fi o profesoară bună, dar e un specimen ciudat, faţă de care nu prea ştii ce să simţi cînd nu simţi frică. Faptele ar fi că vine la jumătatea orei, uneori nu predă, dă tone de teste pe care nu le mai aduce nici anul următor şi alte tone de teme pe care, în condiţiile în care ieşi la ora 18,50 şi a doua zi intri la 11,00, trebuie să le faci, dintr-o culegere de 1 kg, indiferent ce materii mai ai în ziua respectivă. Chimie: intri tu, profesor, în clasă, şi le dai de lucru cinci minute, că ai de vorbit la telefon. Şi nu o oră faci asta, nici două, ci îţi faci un obicei, că merge. Etc. etc. Cursul vieţii fiicei mele a devenit vădit: dictare, memorare, turmă. În şapte ani de şcoală nu a întrebat-o nimeni, niciodată, indiferent la ce materie, ce crede ea despre absolut orice ar putea crede cineva ceva.

Continuarea articolului, aici: http://dilemaveche.ro/sectiune/tilc-show/articol/copilul-meu-nu-i-premiant

luni, 4 decembrie 2017

Vin sărbătorile. Cum ne împodobim sala de clasă?

Nimic nu e mai greu decât să te îndrepţi dimineaţa spre şcoală în perioada din preajma sărbătorilor, când mai e puţin până la vacanţă şi în jurul tău răsună colindele. Dar orele vor părea mai puţin anoste dacă le vom ţine într-o sală de clasă frumos împodobită.

Cum ne împodobim sala de clasă?


În funcţie de buget şi de imaginaţie, sala de clasă poate deveni un loc feeric. Bugetul poate fi strâns adunând mărunţiş de la fiecare membru al clasei. Nu e nevoie de mulţi bani, ci mai mult de iniţiativă şi fantezie.

Pe catedră, pe uşa clasei sau pe perete, deasupra tablei, se poate atârna o cununiţă de Crăciun.

Aceasta se poate cumpăra gata făcută (găsiţi cununiţe frumoase la Târgul Darurilor de Crăciun, care are loc în fiecare an la Biblioteca judeţeană, sau la Mama Fest, de la Centrul Rivulus Pueris), sau o puteţi confecţiona voi înşivă. Găsiţi toate materialele necesare la magazinele de artizanat din oraş. Aveţi nevoie de o cununiţă din polistiren sau din paie, de o panglică lungă din satin sau catifea sau de o rolă de hârtie creponată, de sârmă pluşată (se găseşte în diferite variante, în culorile Crăciunului, aurie, argintie, roşie etc), de un lipici bun şi de diferite ornamente care se pot lipi pe suprafaţa cununiţei: Moşi Crăciun sau omuleţi de turtă dulce confecţionaţi din fetru autoadeziv, clopoţei, zurgălăi, oameni de zăpadă etc. Fiecare dintre aceste obiecte sau seturi de ornamente costă maximum 10 lei. Important este să nu folosiţi excesiv de multe culori, să încercaţi să alegeţi o culoare dominantă şi să asortaţi ornamentele. Astfel, cununiţa va fi mai elegantă şi nu va arăta ca un papagal.

Dacă vă doriţi o cununiţă cu stil, puteţi să o îmbrăcaţi în fâşii de pânză de sac şi să o ornaţi cu felii uscate de mandarine, conuri de brad şi batoane de scorţişoară.

De asemenea, tot pentru a-l aşeza pe catedră, puteţi confecţiona un aranjament specific de Crăciun, folosind o farfurie colorată, o lumânare mai groasă şi nu foarte înaltă, cetină, globuri mici şi beteală sau spray pentru decorarea bradului. Ar fi bine, totuşi, să nu aprindeţi lumânarea, ca să nu se întâmple accidente.

Puteţi face rost de cetină de dimensiuni mai mari (din locurile unde se vând brazi) şi să o decoraţi cu globuri şi beteală, iar apoi să decoraţi clasa cu acele crenguţe.
Nişte baloane colorate vor înveseli şi ele atmosfera din sala de clasă.

Cu siguranţă, colegii voştri din celelalte clase vor dori imediat să împrumute ideea voastră, şi astfel şcoala va avea în scurt timp un aspect de sărbătoare.

Spor la decorat! :)