Universul fascinant al Muzeului de Artă

Când spui muzeu, mulţi oameni dau din mână, plictisiţi. Sălile lungi, pline de exponate, pe care le parcurgi uneori în ore întregi, nu le trezesc interesul. Însă obiectele acelea vorbesc despre o lume. Ele cuprind informaţii, poveşti şi mistere pe lângă care filmele poliţiste sunt o nimica toată.

Situaţia se schimbă atunci când personalul muzeului începe să îţi explice câte ceva despre patrimoniul deţinut de instituţie. Iar când asta se întâmplă unor persoane aflate la începutul vieţii, experienţa poate să le marcheze pentru totdeauna.

La Muzeul Judeţean de Artă “Centrul Artistic Baia Mare”  sunt expuse, permanent sau temporar, lucrări de artă de mare valoare, multe dintre ele legate de istoria culturală a oraşului nostru. Există lucrări din momente variate, de la primii colonişti conduşi de Simon Hollosy, care a înfiinţat aici, în 1896, Şcoala de pictură, şi până la artişti contemporani, pe care îi poţi întâlni pe stradă sau la o cafenea, în Centrul Vechi.

Aici, la Muzeul de Artă, lucrează, alături de colegii ei muzeografi, pedagogul muzeal Emese Bonta, cea mai bună prietenă a copiilor şi tinerilor care vizitează muzeul. Marea ei calitate este că ştie cum să le arate celor mai tineri vizitatori poveştile din spatele tablourilor, semnificaţia simbolurilor utilizate de artişti, universul clădit de aceştia din culoare şi forme. Chiar dacă tinerii sunt sceptici înainte de a ajunge la muzeu, cu siguranţă ei pleacă fascinaţi de acolo.

Am rugat-o pe Emese Bonta să ne povestească felul în care decurge o vizită a unei clase de adolescenţi la Muzeul de Artă din Baia Mare. “Vizita începe cu întrebarea: “Ştiţi că avem o stradă în Baia Mare, cu numele Hollosy Simon, ştiţi cine a fost el?” Unii se prind, majoritatea nu ştiu dar află, le prezint pe scurt istoria Şcolii de pictură. Pe adolescenţi îi provoc/motivez/încurajez să gândească, le spun despre mass-media care le oferă informaţia gata preparată, pe care ei o înghit fără să gândească, pe când o pictură nu îşi dezvăluie tainele observatorului decât dacă acesta gândeşte şi cunoaşte. Cu adolescenţii vorbim mult despre simboluri. De exemplu, dacă luăm tabloul "Săpătorii", îi întreb dacă munca este o valoare şi de ce. Le spun că săpătorii/oamenii sunt o legătură între cer şi pământ/axis mundi, şi insist să gândească şi să răspundă de ce. Sigur că înainte de a aborda orice subiect le spun că fiecare tablou are o poveste, că în spatele aparenţelor se poate ascunde o taină, adică simbolurile, povestim despre culori şi ce semnifică acestea, creez controverse, vorbim despre natura duală a lucrurilor, pentru că, nu-i aşa, simbolurile, în general, sunt duale (de exemplu, roşu înseamnă iubire, dar şi agresivitate). Vorbim despre nuduri, deoarece se opresc în faţa unuia şi privesc cu un mic zâmbet în colţul gurii (na, unii râd de-a binelea) şi atunci le spun despre semnificaţia corpului omenesc, femeia care era sculptata şi pictată încă din antichitate cu sânii mari, pentru că simbolizează fertilitatea, maternitatea, dar şi frumuseţea, iar bărbaţii nud emană forţă, putere. Avem, spre exemplificare, lucrarea lui Thorma din prima sală. Am dese discuţii despre călăreţul nud al lui Pascu, şi le povestesc (dar nu înainte de a le pune întrebări, să descopere singuri mesajele) despre Gaugain, cum mergea în Tahiti pentru a picta frumoase nuduri şi chiar un călăreţ pe plajă. În lucrarea din muzeul nostru, pictorul ilustrează legătura dintre Dumnezeu – Om – Natura – Animal,  iar faptul că este nud călăreţul exprimă libertatea”.

Dupa încheierea vizitei, de cele mai multe ori elevii participă la ateliere de creaţie, care îi atrag foarte mult. Şi studenţii vin în vizită, adesea programul lor fiind structurat în funcţie de propriul domeniu de interes. Astfel, studenţii de la Mediu au participat anul trecut la un proiect legat de poluare, de factorii nocivi care distrug depotrivă patrimoniul cultural şi natura, iar studenţii de la Etnologie au aflat mai multe despre tradiţii şi au împletit coşuri.

Pentru liceeni, Muzeul de Artă organizează anual un concurs foarte interesant. Acesta presupune scrierea de eseuri şi/sau realizarea de filmuleţe pornind de la un tablou expus în muzeu, ceea ce înseamnă că se dă liber imaginaţiei şi creativităţii. Concursul este dotat cu premii, care sunt acordate în cadrul unei festivităţi. Ne povesteşte din nou Emese Bonta: “La începutul carierei mele de pedagog muzeal, băteam liceele la pas şi invitam elevii la muzeu, argumentând că muzeul este un mediu în care procesul de învăţare se poate desfăşura eficient, folosindu-ne de obiectele de patrimoniu pentru promovarea valorilor morale şi spirituale. După care am început să scriu proiecte pliate pe curriculum, cum este şi concursul de eseuri. Acesta a început la nivelul Colegiului Naţional “Gheorghe Şincai”, iar eu am văzut oportunitatea de a extinde concursul la mai multe licee. I-am propus profesoarei Suzana Pop Debreceni să participe la scrierea proiectului, pentru a obţine finanţare. Am mers la licee, am promovat concursul, am implementat proiectul, am organizat premierea şi cam atât.”

Dar nu e doar atât, proiectul a fost deosebit de frumos şi a avut mare succes în fiecare an, iar elevii s-au simţit minunat la muzeu. Şi, ce e mai important, şi-au dorit să revină.