vineri, 15 februarie 2019

Răbdare! Mâine va fi mai bine

Adolescența este una dintre cele mai dure perioade ale vieții. Sau poate bătrânețea este, dar atunci avem măcar avantajul experienței. Am apucat să învățăm cum să îndurăm loviturile. În adolescență, însă, suntem cruzi. Șocurile le resimțim la maximă intensitate.

Uneori, loviturile ne pot doborî. Mai ales dacă simțim că suntem singuri și neînțeleși. Mai ales dacă nu avem cu cine să comunicăm. Sau dacă nu avem pe cineva care să ne facă să ne dorim să comunicăm.

O notă proastă la un examen. Faptul că nu reușim să ne integrăm. Prieteni care ni se pare că nu ne sunt loiali. O iubire care ni se refuză. Toate sunt posibile motive de a ne simți răniți. De a suferi, de a cădea, într-un final, în depresie.

Dar sfârșitul lumii nu e aici. O vorbă înțeleaptă spune că, atunci când ți se pare că nu mai poți, încearcă să mai reziști puțin și vei vedea că poți îndura mai mult decât ți-ai închipuit. Oricât de mare este durerea, ea va trece la un moment dat. Poate că nu o vom uita, dar ea nu va mai fi acută.
Va rămâne ascunsă undeva, într-un colțișor al sufletului, și ne vom aduce aminte de ea doar uneori, în momente de mare tristețe sau de mare bucurie. Ei i se vor adăuga alte suferințe, alte dezamăgiri, alte sentimente negative. Timpul le aduce pe toate. Și le vindecă pe toate.

Nu va fi deloc ușor. Dar este important să știm că va fi mai puțin greu cu fiecare zi care trece. În fiecare zi ne vom simți cu un milimetru mai bine. Trebuie doar să ne aducem aminte mereu că, indiferent de greutățile care ne stau în cale, suntem ființe prețioase, care merităm să fim apreciate și iubite. Și să nu uităm să ne iubim noi înșine. Pentru că o notă proastă sau o umilință suferită în clasă nu înseamnă că suntem lipsiți de valoare. Fiecare dintre noi trece prin momente dificile, chiar dacă nu recunoaște asta în public. Iar cele mai zâmbitoare persoane, cele care par sigure pe ele, sunt de multe ori cele mai chinuite.

Așa că e momentul să ridicăm capul sus, să inspirăm adânc și să pornim mai departe cu pas hotărât. Colegii de școală nu vor fi întotdeauna lângă noi, iubirile vin și trec, relațiile se schimbă uimitor după finalizarea liceului, odată cu maturizarea noastră și cu schimbarea mediului. Trebuie doar să avem răbdare cu noi înșine și cu ceilalți.

sâmbătă, 19 ianuarie 2019

Rezoluția și cititul

Sunt curioasă câți dintre elevii de azi și-au propus, ca rezoluție pentru noul an, să citească mai mult. Eu mi-am propus asta, dar eu nu mai sunt elevă. Îmi amintesc, însă, din vremea liceului, romanul ascuns sub manualul de istorie sau geografie, din care citeam cu nesaț, curioasă să aflu finalul. Mereu mi se părea că nu am timp suficient pentru citit.

Nu prea mai am contact cu școala, dar știu că la orele de limbă și literatură română se studiază destul de vag scriitorii contemporani. Și totuși, v-aș îndemna să vă faceți curaj și să cumpărați (sau să împrumutați de la bibliotecă) cărți ale scriitorilor contemporani.

Dacă vreți să faceți alegeri corecte, este suficient să vă documentați puțin pe Internet, să vedeți cam cum este cotat fiecare nume în parte. Dar, pe de altă parte, fiind și foarte tineri, s-ar putea ca gusturile și așteptările voastre să nu coincidă cu cele ale criticii.
Totodată, specialiștii spun că, mai ales în perioada de formare, este bine să citim orice. Cu alte cuvinte, chiar dacă nu citim numai literatură de calitate, ceea ce lecturăm va contribui într-un mod pozitiv la dezvoltarea noastră ca viitori adulți.

Așadar, liber la scrierile siropoase și la cele cu vampiri! Nu uitați, însă, că va veni un moment în care va trebui să treceți de acest stadiu și să începeți să citiți scrieri mai serioase. Momentul acela, totuși, îl veți alege voi.

De ce recomand scrierile contemporanilor? Pentru că e mult mai probabil să vă regăsiți în ele. Aceste cărți sunt scrise cu limbajul de azi, fără arhaisme supărătoare, tratează lumea de azi (nu neapărat, dar de obicei; regăsim și trecutul apropiat, cum ar fi cel din regimul comunist), pe care o cunoașteți, personajele au sensibilitatea și modul de a gândi al nostru, al celor care trăim acum.

Așadar, aceste cărți au mult mai multe șanse să vă placă, să vă emoționeze și să vă meargă la suflet. Rămâne la latitudinea voastră să alegeți un roman, o carte de proză scurtă, de teatru sau de poezie. Și nu, nu e cazul să fugiți de poezie, mai ales de poezia tânără, pentru că poeții de azi sunt de multe ori foarte cool.

Sunt mulți scriitori români contemporani care merită citiți. Literatura română arată bine azi. Desigur, mai sunt și scriitorii străini asupra scrierilor cărora vă puteți apleca. Nu vă dau niciun nume, pentru că aș risca să las foarte multe la o parte. Dar dacă intrați pe Google și căutați „scriitori contemporani”, veți avea un punct de plecare. Lecturi plăcute!

luni, 14 ianuarie 2019

A fi elev inteligent

Vacanța e gata și sentimentele elevilor sunt amestecate. Pe de o parte, e groaza de lecții și lucrări de control, pe de alta, e bucuria întâlnirii cu colegii. E tristețea că nu vor mai avea timp suficient pentru săniuș, dar și gândul că în curând mai urmează o vacanță.

Tocmai voiam să scriu că elevii se pot răzbuna pe profesorii care nu le plac, când mi-am dat seama că răzbunarea se va întoarce împotriva lor. E un fel de a da dreptate celor care spun că răzbunarea e arma prostului. Și nu mă refer aici la episoade dure, cu profesori umiliți sau chiar violentați, aceste lucruri sunt de neconceput, ci chiar la mijloace mult mai blânde, pe care elevii le folosesc de când lumea.

În vacanța dintre clasa a X-a și clasa a XI-a am învățat pe rupte la franceză. Urma să mă mut la un liceu nou, unde aveam să studiez franceza, din care nu știam o boabă, pentru că eu făcusem engleză și rusă. Liniștiți-vă, nu am vârsta pe care ar fi avut-o Stalin dacă nu ar fi murit, dar în clasa a V-a, când am intrat în gimnaziu și am început să învăț prima limbă străină, am mai prins câteva luni de comunism, așa că ni s-a spus că cine dorește să se înscrie în clasa cea mai bună este condiționat de acceptarea limbii ruse ca limbă străină.

Revenind, în vacanța dintre a X-a și a XI-a am studiat franceza în particular (manual mi-a fost „Micul Prinț” - un deliciu!), încercând să recuperez anii pierduți. Am dat un examen și din toamnă m-am alăturat noilor mei colegi. Acolo am dat peste o profesoară care ne trata, nu exagerez, cu scârbă.

Mult mai târziu am aflat că ea, de fapt, își greșise drumul în viață, că pentru ea era un calvar să predea, și de aceea era tot timpul întoarsă pe dos când venea la ore. În loc să își schimbe meseria, să își aleagă o carieră pe placul ei, a preferat să chinuie sute de elevi. Iar noi, pentru că nu o puteam suporta, ne răzbunam fugind de la ore. Nu o dată, de două ori, ci sistematic. Așa se face că, până la finalul clasei a XII-a, am uitat foarte mult din franceza învățată, iar până după facultate nu mai știam nimic. Anul trecut am găsit niște voluntari francezi și am reluat învățarea limbii, fără să pot să uit cât de prostește m-am purtat în liceu, aruncând pe apa sâmbetei propriile mele eforturi și banii părinților.

O limbă străină, în societatea globalizată de azi, este indispensabilă oricărui cetățean. Ne place să călătorim, ne place să citim presă sau cărți străine, să ne uităm la filme sau să ascultăm versurile unor melodii străine. Nimic din toate astea nu este posibil dacă nu stăpânim măcar o limbă străină. Sigur, engleza ne e de mare folos, dar nu e întotdeauna suficientă. Și atunci, la ce bun să ne răzbunăm?

De ce să nu fim mai inteligenți decât atât și să profităm cât putem de profesorii pe care îi avem în școală? Și nu vorbesc aici strict despre limbile străine, ci și despre alte materii care ne vor fi de folos în viață, de la geografie la matematică, de la limba română la muzică.

E bine să gândim în perspectivă și să facem tot ce putem pentru a nu ne regreta deciziile mai târziu.

sâmbătă, 5 ianuarie 2019

Stă în puterea noastră să ne simțim speciali de Crăciun

Există un motiv pentru care sărbătorile de iarnă sunt atât de speciale. Și acesta nu este neapărat unul religios, ci unul care ține de esența umanului. Crăciunul ne face să ne gândim mai mult la oamenii de lângă noi. La familie, la prieteni, la cei care ne sunt dragi, dar și la cei aflați în nevoie, oameni pe care nu-i cunoaștem, dar ale căror povești ne impresionează.

Poate că nu ne așteptăm ca sărbătorile să fie perfecte. Poate că nu vom avea pe masă atâtea bunătăți câte ne-am dori, poate că vom primi un cadou mai sărăcăcios, poate că nu ne vom putea întâlni cu toți oamenii care ne sunt dragi. Dar stă în puterea noastră să facem sărbătorile frumoase. Să ne simțim speciali de Crăciun.

În primul rând, dacă dorim să cumpărăm cadouri, trebuie să le alegem bine. Ele nu trebuie să fie nici „chinezării”, lucruri ieftine și sclipitoare, dar care se strică a doua zi, și nici produse exagerat de scumpe. Nu prețul contează în primul rând atunci când primești un cadou, ci mesajul. De aceea, întotdeauna cel mai mare impact îl vor avea cadourile cu suflet. Lucruri realizate chiar de noi sau, dacă nu avem talent pentru așa ceva, lucruri cumpărate de la artiști sau meșteșugari. Obiecte unicat sau de serie mică, pentru care s-a muncit mult, pentru care cineva și-a pus creativitatea și talentul la muncă.

Poate că nu avem bani să cumpărăm cadouri pentru toți oamenii care ar merita asta. Sau poate că unii dintre ei sunt departe. Poate că unora le-am greșit peste an și am dori acum să le spunem o vorbă bună. E extrem de simplu să confecționăm felicitări de Crăciun, pe care să le scriem de mână.

În zilele noastre, aproape că nu se mai folosește scrisul de mână, însă el are un impact mult mai mare asupra cititorului decât o pagină imprimată. La fel ca obiectele cu suflet, și mesajele scrise de mână transmit o emoție, un sentiment, un mesaj puternic. Aveți nevoie doar de niște hârtie colorată, o foarfecă, niște lipici, un creion și ceva imaginație. Nu vă fie teamă dacă felicitările nu vă ies perfect, destinatarii cu siguranță vor fi impresionați de gestul vostru.

Dacă vreți să faceți ceva mai mult de sărbători, atunci va fi nevoie să ieșiți din casă. Mergeți la clubul pensionarilor și jucați o partidă de șah cu bătrânii de acolo. Sau stați de vorbă cu o bătrână care se simte singură. Lăsați-o să depene amintiri din tinerețe, s-ar putea să fiți uimiți de ceea ce are de spus. Și, cu siguranță, îi veți aduce o bucurie imensă.

Sau mergeți la adăpostul de animale al orașului. Jucați-vă cu câinii de acolo, duceți-le niște hrană uscată sau niște jucării vechi și faceți-le ziua mai frumoasă. Și, dacă credeți că veți putea îngriji un câine pentru câțiva ani de acum încolo, adoptați unul. Vă va fi recunoscător tot restul vieții.

Desigur că nu e suficient să facem fapte bune doar în preajma sărbătorilor. Trebuie să încercăm să aducem bucurie în lume pe tot parcursul anului. Însă acesta poate fi un început. Și veți vedea cât de bine vă veți simți după ce veți face măcar o faptă bună. Sentimentul e neprețuit.

luni, 17 decembrie 2018

Vom fi toată viața copiii părinților noștri

Adolescența e perioada câd tinerii simt nevoia să își ia zborul, să își încerce propriile aripi și să vadă dacă sunt în stare să se descurce pe cont propriu. Zidul pe care îl pun între ei și părinți este resimțit ca dureros de către cei din urmă, și mulți părinți nu știu cum să reacționeze.

Țin minte că, atunci când eram adolescentă, cel mai mult mă enervau întrebările părinților care încercau să afle ce mai e cu viața mea. Aveam o grămadă de secrete față de ei și mi se părea normal să fie așa.

Mi-am amintit asta aseară, când eram la magazin și vorbeam cu mama la telefon. Când să închid, mi-a spus să nu mă culc prea tâziu și să mă odihnesc bine. I-am reproșat că mă dădăcește și am glumit spunându-i că vrea să mă bage în pat la 20,30 și să-mi ia tableta, ca unui copil. Și am râs amândouă. Dacă mi-ar fi făcut așa ceva în adolescență, cel mai probabil aș fi făcut o criză de nervi.
Adevărul e că rămânem toată viața copiii părinților noștri. Ei nu vor înceta niciodată să ne privească protector și să încerce să ne ajute.

Acum două seri, când m-am întors de la serviciu, am găsit în apartamentul unde locuiesc singură un brăduț foarte frumos. Era deja montat în suport și aștepta doar să fie împodobit. Apucasem să le spun părnților mei că aș vrea să mă ducă cu mașina lor până la marginea orașului, să îmi cumpăr un brad. Iar ei, în aceeași zi, mi-au făcut cadou unul. A fost cea mai frumoasă surpriză pe care mi-o puteau face de Crăciun. Și nu m-am bucurat atât că m-au scutit de o cheltuială, cât pentru sentimentul de siguranță, de protecție pe care mi l-au dat prin gestul lor.

La urma urmei, asta înseamnă familia. Siguranța că poți avea încredere în cei de lângă tine, și că ei vor încerca să te ajute în orice situație. Sigur, cu prietenii e la fel. Numai că relațiile de prietenie arareori durează o viață. Prietenii vin și pleacă. Însă familia rămâne. Asta încerca să îmi spună mama în adolescență, când făceam tot posibilul să îmi ignor familia și când îmi idolatrizam prietenii. Pe care în scurt timp, printr-un concurs de împrejurări, i-am pierdut.

De Crăciun, e cazul să fim mai blânzi. Să ne împăcăm cu noi înșine, cu părinții și cu prietenii noștri. Să ne gândim că, chiar dacă ne-au greșit, nici noi nu suntem perfecți și probabil că nu ne-am fi descurcat mult mai bine într-o situație similară.

duminică, 16 decembrie 2018

Când de Crăciun facem mai mult rău decât bine

Atunci când dorim să oferim un cadou de Crăciun cuiva drag, trebuie să cumpănim bine. Oamenii sunt adesea imprevizibili. S-ar putea ca darul ales de noi să nu fie cel mai potrivit și să nu îi placă celui căruia îl oferim. Și asta nu e o tragedie, atât timp cât este vorba despre o carte, un CD cu muzică sau o pereche de mănuși.

Dar ce te faci atunci când cadoul este însuflețit?

Citeam deunăzi o știre despre cum mai multe adăposturi de animale din Germania au interzis adopțiile în perioada Crăciunului. Adăposturile vor fi deschise pentru vizitare, însă adopțiile vor reîncepe de abia în luna ianuarie, după ce trece entuziasmul sărbătorilor.
De ce a fost necesară o astfel de măsură? Pentru că mulți au proasta idee de a face cadouri surpriză constând într-un animăluț. Fără a ști măcar dacă respectiva persoană își dorește un câine sau dacă este dispusă să îngrijească unul atâta timp cât el trăiește. Un câine are nevoie să îi aloci mult timp, să îl scoți la plimbare cel puțin de două ori pe zi, să îl periezi, să îl speli, să îi dai mâncare și apă, să îl duci la veterinar. Un câine nu rămâne veșnic ghemotocul de puf care îți topește inima atunci când îl vezi în adăpost, alături de mama lui.

În plus, și acesta a fost argumentul celor care au luat decizia întreruperii adopțiilor în perioada Crăciunului, un câine are sentimente. Adevărul este că numai cine nu a avut niciodată un câine nu știe asta. Câinii se atașează de stăpânii lor și suferă și atunci când aceștia lipsesc de acasă câteva ore. A fi abandonat este o tragedie la fel de mare pentru un câine cum este pentru un om. Iar oficialitățile din Germania au constatat că, imediat după sărbători, numărul câinilor aruncați pe străzi crește simțitor. Un semn clar că oferirea de căței în dar nu poate fi o idee bună.

De Crăciun, toți ne dorim să facem daruri drăguțe, originale, simpatice. Dar trebuie să ne gândim în primul rând dacă, prin alegerea noastră, nu facem mai mult rău decât bine. Nu avem voie să îi rănim pe cei din jur, chiar dacă aceștia sunt ființe cu patru picioare. Iar dacă vrem într-adevăr să oferim o bucurie unui patruped, atunci putem noi să adoptăm unul. Dar, ca să nu regretăm mai târziu, e mai bine să facem gestul acesta după sărbători.

duminică, 11 noiembrie 2018

Şcoala ar trebui să pregătească cetăţeni implicaţi

În ultimii ani, viaţa politică din România a consumat energii uluitoare. România “mereu surprinzătoare” ne determină să stăm cu ochii lipiţi de televizoare, să citim ştiri pe Internet de îndată ce ne deschidem ochii dimineaţa, să pierdem nopţi în faţa talk-show-urilor, să ne certăm cu vecinii, cu rudele, cu prietenii, să petrecem ore, zile întregi în stradă.

Imediat după Revoluţia din 1989, când presa şi-a câştigat libertatea, apetitul românilor pentru ziare a explodat. Cozile de la pâine şi lapte s-au mutat atunci la chioşcurile de ziare. Între timp, presa scrisă a falimentat în mare parte, dar pofta românilor de politică a rămas la fel de mare. Ne entuziasmăm, ne agităm, ne înflăcărăm, suferim dezamăgiri din cauza politicii mai mult decât din pricina dragostei. Şi totuşi, asta nu se vede la vot, unde absenteismul creşte constant.

În stradă, la proteste, merg destul de mulţi tineri. Întrebarea care se pune este dacă ar trebui tinerii să fie interesaţi de politică, sau nu. Îmi amintesc că, la o lună după ce am împlinit 18 ani, au avut loc alegeri prezidenţiale. Era în 1996. Eram atât de preocupată şi de entuziasmată de rezultatul alegerilor, încât m-am dus la şcoală cu o cheie atârnată de gât. Cheia era simbolul Convenţiei Democratice, un partid politic al cărui candidat la prezidenţiale era Emil Constantinescu.

Nu îmi amintesc să ni se fi predat la şcoală ceva util pentru a înţelege viaţa politică şi civică din România. Dar ştiu sigur că asta m-ar fi ajutat. Nu să se facă politică în şcoală, ci elevii să înveţe câteva noţiuni simple, elementare, despre stânga, dreapta şi centrul eşichierului politic, despre drepturile omului, despre extremism, populism şi naţionalism, despre dreptul de vot şi despre cât de greu a fost acesta câştigat de anumite categorii sociale. Poate că, ştiind lucrurile astea, tinerii nu ar mai spune “mă piş pe el de vot” şi ar conştientiza mai bine puterea de care dispun într-o democraţie.

Desigur, pentru ca lucrurile acestea să se întâmple, ar fi nevoie de voinţă politică şi de profesori dedicaţi. Sau, poate, doar de anumiţi oameni bine pregătiţi şi cu iniţiativă, cum este judecătorul Cristi Danileţ, cel care a conceput un manual de educaţie juridică. Acesta se predă deja în câteva licee din România şi cred că este un mare câştig pentru acei elevi. Chiar dacă ei nu vor deveni jurişti, avocaţi sau magistraţi, cunoaşterea câtorva elemente de bază ale dreptului le va fi utilă mai târziu, ca cetăţeni.

Iar şcoala ar trebui să pregătească cetăţeni adevăraţi, nu depozitari ai unor kilograme de informaţii inutile şi, de multe ori, depăşite.