duminică, 14 octombrie 2018

Despre vocile tinere ale României

Sunt o fană a emisiunii Vocea României, difuzată de ProTV. Îmi place să urmăresc episoadele, chiar dacă, de cele mai multe ori, nu mă uit la sezoane de la început, ci aştept până când se mai încinge atmosfera. Dincolo de antrenori (unii îmi plac, alţii nu), apreciez competiţia dreaptă, vocile bune şi melodiile de multe ori bine alese.

A propos de antrenori, mie îmi place Tudor Chirilă. Îl apreciez ca artist, dar dincolo de asta, mi se pare de departe cel mai educat antrenor de la Vocea României. El are întotdeauna discursurile cel mai bine articulate, argumentate şi convingătoare. Plus că apreciez rock-ul (şi jazz-ul) mai presus de pop sau raggae, iar Tudor se pricepe la rock cel mai bine. Dar acest articol nu este nicidecum o pledoarie pentru Tudor Chirilă. La urma urmei, fiecare cu ce-i (cine-i) place.

Dar Vocea României este o rampă de lansare pentru diversele talente. În ultimul timp, mi se pare că apar tot mai mulţi concurenţi foarte tineri, de 15, 16, 17 ani. Mi se pare un gest de mare curaj din partea lor. Iar cel mai mare avantaj cred că este faptul că ei concurează cot la cot cu solişti mai în vârstă, mai experimentaţi, poate mai educaţi decât ei. Iar în competiţia aceasta contează doar talentul şi munca depusă pentru cultivarea ei.

Aceşti tineri vin aici, în competiţie, şi apar pe scenă singuri, fără părinţi şi fără prieteni. Cântă, răspund la întrebări, sunt cântăriţi, evaluaţi, judecaţi. Pentru cei mai mulţi nu e prima scenă pe care apar, însă aceasta este o competiţie de cel mai înalt nivel. Antrenorii sunt binecunoscuţi, sunt buni în branşa lor, uneori sunt ironici, dificili, se mai ceartă între ei, se mai înţeapă. Ca tânăr concurent, trebuie să ai multă stăpânire de sine şi încredere în forţele proprii pentru a reuşi.

Uneori, ei reuşesc, alteori nu. Nici măcar nu pot plânge atunci, pe loc, pentru că sunt filmaţi, pentru că li se pun întrebări, pentru că li se răsuceşte cuţitul în rană. Vor plânge, cu siguranţă, mai târziu. De supărare sau de fericire.

Dar ceea ce vreau să spun este că acest concurs este o lecţie pentru cei care participă la el. O lecţie despre fairplay, despre talent, despre viaţă. Iar pentru tinerii care privesc competiţia de acasă, ea poate fi de asemenea o lecţie. Despre unde se poate ajunge atunci când ai mult talent şi când munceşti pe măsură. Şi nu doar în muzică, în orice domeniu. Este, de asemenea, o lecţie despre muzica bună. Despre cum trebuie cântată şi ascultată ea.

vineri, 5 octombrie 2018

Este o măsură în toate

Când eram copil, alcoolul nu mă atrăgea. Cu o singură excepţie: vişinele din vişinată. De la ele nu mă puteam abţine, şi mama trebuia să îmi spună „stop” când vedea că grămăjoara de sâmburi a crescut cam mare.

Când am ajuns adolescent, părinţii mei au început să mă servească şi pe mine cu băutură. Un deget de vin sau o jumătate de pahar de bere. Să-mi potolească curiozitatea. Se gândeau că, dacă beau puţin cu ei, nu voi mai fi tentat să exagerez cu băutura atunci când mă voi afla în compania prietenilor mei. În mare, au avut dreptate.

Când eşti adolescent, nimic nu e mai important decât gaşca ta. Familia cade pe locul al doilea, după prieteni. Nu îţi doreşti nimic mai mult decât să fii ca ei. Constaţi că unii sunt mai liberi decât tine, că au voie să stea mai mult în oraş, că nu sunt atât de strict supravegheaţi de părinţi. Şi suferi. Tot ei, prietenii, te cheamă la terase, în baruri, sau la concerte în aer liber. Îşi aprind ţigările, îşi iau câte ceva de băut, căci vor să se simtă bine. Tu nu ai vrea să bei, dar îi vezi pe ei şi nu doreşti să faci opinie separată. Nu doreşti să fii exclus din grup, să fii catalogat drept un papă-lapte, să fii luat peste picior.

Şi atunci îţi cumperi o bere. De ochii lumii. Pe care poţi să o bei una-două, sau din care poţi să bei seara întreagă. E opţiunea ta. E conştiinţa ta. Dar nu doar atât. Tu ştii că, mai târziu, va trebui să te întorci acasă. Ştii că mama va fi trează şi va observa dacă tu mergi drept sau pe şapte cărări. Ştii că te va săruta de noapte bună şi că îţi va simţi mirosul. Şi nu vrei să o dezamăgeşti.

Am trecut prin toate astea. Şi, mai mult, am învăţat că, de fiecare dată când eu beau prea mult, există în preajma mea o persoană care rămâne trează. Şi care, a doua zi, le povesteşte tuturor despre cum m-am comportat eu. Lucruri pe care eu nici măcar nu mi le amintesc.

Mai e şi o altă situaţie. Atunci când la petrecere apare şi ea, fata frumoasă din clasa vecină, cu care mă privesc în ochi atunci când ne întâlnim pe coridoare. Totul durează de câteva săptmâni şi eu simt că nu mai pot. Dar în seara asta a venit momentul. Îi voi spune ce simt. Numai că, atunci când o văd, simt cum picioarele mi se înmoaie, cum inima îmi bate nebuneşte şi cum respiraţia mi se taie. În cazul acesta, medicul recomandă 50 ml de votcă cu suc de mere sau portocale, dar nu mai mult.

Niciunei fete nu îi place ca alesul ei să îi declare dragostea cu limba împleticită şi ochii rătăciţi.

Şi, în plus, alcoolul dăunează grav sănătăţii.