Întrebându-mă care ar fi cea mai necesară calitate a unui adolescent, primul răspuns care mi-a venit în minte a fost: curiozitatea. Ea este atributul oamenilor inteligenţi, deschişi către lumea care îi înconjoară, gata să îşi pună întrebări şi să caute răspunsuri, conştienţi fiind că mereu vor avea multe lucruri noi de învăţat. Dacă suntem curioşi, ne vom da seama curând că, pe măsură ce aflăm lucruri noi despre un domeniu sau altul, tot mai multe necunoscute ne apar în cale, căci domeniul cunoaşterii este infinit.
De aceea nu pot să îi condamn din start pe acei părinţi, tot mai des întâlniţi azi, care îşi obligă copiii să înveţe de toate. După orele de grădiniţă sau de şcoală, aceşti părinţi ambiţioşi, care doresc să aibă copii-model, îi dau pe aceştia la ore de muzică, de dans, de sport şi aşa mai departe, uneori suprasolicitându-i. Chiar dacă aceşti copii nu vor face performanţă în domeniile pe care părinţii lor le-au ales pentru ei, chiar dacă la un moment dat, când vor deveni mai independenţi, vor renunţa la a urma aceste drumuri, ei vor rămâne cu urme. Urme benefice. Dacă au studiat câţiva ani un instrument, vor rămâne melomani şi vor aprecia mai degrabă muzica de calitate; dacă au făcut un sport, vor avea mai multe şansă să dorească să ducă o viaţă mai sănătoasă şi mai apropiată de natură ş.a.m.d.. Pe de altă parte, psihologii avertizează părinţii că nu trebuie să umple în totalitate timpul liber al copiilor cu activităţi, întrucât starea de plictiseală este benefică pentru cei mici, ducând la dezvoltarea creativităţii. Un copil care are timp să se plictisească va căuta singur modalităţi de a-şi petrece timpul într-un mod plăcut, şi astfel va descoperi că îi place să scrie, sau să deseneze, sau să coasă hăinuţe pentru păpuşi. Este evident faptul că nu trebuie să suprasolicităm copilul, mânaţi de dorinţa de performanţă cu orice preţ.
După ce copilul ajunge la vârsta adolescenţei, curiozitatea poate să îl împingă şi pe căi periculoase. În astfel de situaţii, este deosebit de important ca el să aibă o bună relaţie şi o reală comunicare cu părinţii, care trebuie să se asigure că adolescentul cunoaşte consecinţele posibile ale faptelor sale (consumul de alcool sau de droguri, spre exemplu) şi că anturajul său este unul sănătos.
În adolescenţă, şi datorită modului în care este structurat sistemul de şcolarizare, ne cristalizăm drumul pe care dorim să îl urmăm în viaţă. Pe la 16-18 ani trebuie să alegem dacă vrem să devenim profesori, doctori, instalatori, brutari sau ingineri. În funcţie de alegerea noastră ne vom specializa, în continuare, pe băncile facultăţii sau ale unei şcoli profesionale. De aici înainte, domeniul nostru de interes se va îngusta şi se va adânci, noi începând să învăţăm tot mai multe lucruri dintr-un domeniu tot mai restrâns. De aceea este important să avem hobby-uri, pasiuni, care să ne menţină interesul treaz şi pentru lucruri care nu ţin strict de profesia noastră. Vom fi, astfel, oameni complecşi şi compleţi, nu simpli roboţei care ziua lucrează şi seara mănâncă cu disperare chipsuri în faţa televizorului. Vom şti, astfel, să participăm la activităţi care să ne aducă bucurie, care să ne confere plăcerea de a trăi, şi care să ne facă să ne simţim împliniţi. Omul superior îşi păstrează curiozitatea vie la orice vârstă, şi deci disponibilitatea de a învăţa, de a evolua continuu. Acesta este adultul cool, care provoacă admiraţie şi care are succes în viaţă.
