Adolescența este una dintre cele mai dure perioade ale vieții. Sau poate bătrânețea este, dar atunci avem măcar avantajul experienței. Am apucat să învățăm cum să îndurăm loviturile. În adolescență, însă, suntem cruzi. Șocurile le resimțim la maximă intensitate.
Uneori, loviturile ne pot doborî. Mai ales dacă simțim că suntem singuri și neînțeleși. Mai ales dacă nu avem cu cine să comunicăm. Sau dacă nu avem pe cineva care să ne facă să ne dorim să comunicăm.
O notă proastă la un examen. Faptul că nu reușim să ne integrăm. Prieteni care ni se pare că nu ne sunt loiali. O iubire care ni se refuză. Toate sunt posibile motive de a ne simți răniți. De a suferi, de a cădea, într-un final, în depresie.
Dar sfârșitul lumii nu e aici. O vorbă înțeleaptă spune că, atunci când ți se pare că nu mai poți, încearcă să mai reziști puțin și vei vedea că poți îndura mai mult decât ți-ai închipuit. Oricât de mare este durerea, ea va trece la un moment dat. Poate că nu o vom uita, dar ea nu va mai fi acută.
Va rămâne ascunsă undeva, într-un colțișor al sufletului, și ne vom aduce aminte de ea doar uneori, în momente de mare tristețe sau de mare bucurie. Ei i se vor adăuga alte suferințe, alte dezamăgiri, alte sentimente negative. Timpul le aduce pe toate. Și le vindecă pe toate.
Nu va fi deloc ușor. Dar este important să știm că va fi mai puțin greu cu fiecare zi care trece. În fiecare zi ne vom simți cu un milimetru mai bine. Trebuie doar să ne aducem aminte mereu că, indiferent de greutățile care ne stau în cale, suntem ființe prețioase, care merităm să fim apreciate și iubite. Și să nu uităm să ne iubim noi înșine. Pentru că o notă proastă sau o umilință suferită în clasă nu înseamnă că suntem lipsiți de valoare. Fiecare dintre noi trece prin momente dificile, chiar dacă nu recunoaște asta în public. Iar cele mai zâmbitoare persoane, cele care par sigure pe ele, sunt de multe ori cele mai chinuite.
Așa că e momentul să ridicăm capul sus, să inspirăm adânc și să pornim mai departe cu pas hotărât. Colegii de școală nu vor fi întotdeauna lângă noi, iubirile vin și trec, relațiile se schimbă uimitor după finalizarea liceului, odată cu maturizarea noastră și cu schimbarea mediului. Trebuie doar să avem răbdare cu noi înșine și cu ceilalți.
Se afișează postările cu eticheta schimbare. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta schimbare. Afișați toate postările
vineri, 15 februarie 2019
vineri, 24 august 2018
Aţi vrea să fiţi voluntari?
Dragi elevi băimăreni,
Vă gândiţi vreodată cât de norocoşi sunteţi? Câtă şansă aţi avut atunci când v-aţi născut în familiile acelea şi nu în altele, aflate la marginea societăţii? Ştiţi că, alături de noi în acest oraş, trăiesc copii de vârsta voastră care nu au avut acelaşi noroc şi care, poate, dacă ar fi fost lăsaţi să frecventeze şcoala încă din clasa întâi, astăzi v-ar fi fost colegi? Ar fi învăţat alături de voi şi peste ani ar fi devenit oameni realizaţi profesional, cu familii frumoase, cu un cerc de prieteni apropiaţi alături de care ar fi ieşit seara la restaurant? Ei, însă, sunt cerşetori azi şi vor fi şi mâine, sunt alcoolici sau dependenţi de droguri, sunt oameni care caută în gunoaie, sunt cei pe care nu vrem niciodată să îi vedem. Totul, dintr-o întâmplare. Dar şi din faptul că societatea noastră a eşuat să îi ajute.
Poate că ştiţi toate lucrurile acestea, dar nu vă gândiţi niciodată la ele. Poate că fac parte dintr-un univers paralel. Dar eu am mai spus aici cât este de importantă empatia: capacitatea noastră de a ne pune în pielea celuilalt. De a ne imagina ce simte cel de lângă noi, prin ce stări trece, şi de a simţi compasiune.
Noi nu vom trăi niciodată cu adevărat singuri. Trăim într-un sistem de relaţii, unele mai strânse, altele mai laxe, care formează comunitatea şi, în sens mai larg, societatea. Suntem dependenţi unii de alţii. Şi suntem, fiecare dintre noi, responsabili pentru ceilalţi. Nu putem spune că nu ne interesează persoanele blonde. Sau persoanele roşcate. Sau persoanele grase. Sau persoanele sărace. Toţi aceştia fac parte din societate, sunt egalii noştri. Egali în drepturi, conform Constituţiei. Avem o datorie morală faţă de cei mai puţin norocoşi: aceea de a încerca să îi ajutăm. De multe ori, ceea ce nu reuşeşte să facă statul, fac organizaţiile non-guvernamentale. Există şi în Baia Mare mai multe ONG-uri care se ocupă de oamenii din pungile de sărăcie ale Băii Mari. Unii dintre noi donează pentru aceşti oameni lucruri de strictă necesitate. Alţii se implică mai profund, derulând proiecte care îi ajută, educative sau de alt gen.
Voi, ca elevi, puteţi să vă implicaţi făcând voluntariat. Nu riscaţi nimic dacă încercaţi. Există o mare posibilitate ca această activitate să vă placă. Şi, dacă o veţi continua, cel mai probabil vă va conferi un sens vieţii. Veţi simţi că trăiţi pentru o cauză. Vă veţi schimba radical. Pentru că educaţia unui tânăr nu se face doar în familie sau la şcoală, ea se face şi în societate. Cunosc tineri care s-au schimbat complet după ce au activat câţiva ani într-un ONG. Au devenit mai responsabili, mai implicaţi, mai empatici, mai de încredere. Astfel de activităţi au efecte pe termen lung şi, cine ştie, poate că peste câţiva ani veţi deveni activişti.
Vă gândiţi vreodată cât de norocoşi sunteţi? Câtă şansă aţi avut atunci când v-aţi născut în familiile acelea şi nu în altele, aflate la marginea societăţii? Ştiţi că, alături de noi în acest oraş, trăiesc copii de vârsta voastră care nu au avut acelaşi noroc şi care, poate, dacă ar fi fost lăsaţi să frecventeze şcoala încă din clasa întâi, astăzi v-ar fi fost colegi? Ar fi învăţat alături de voi şi peste ani ar fi devenit oameni realizaţi profesional, cu familii frumoase, cu un cerc de prieteni apropiaţi alături de care ar fi ieşit seara la restaurant? Ei, însă, sunt cerşetori azi şi vor fi şi mâine, sunt alcoolici sau dependenţi de droguri, sunt oameni care caută în gunoaie, sunt cei pe care nu vrem niciodată să îi vedem. Totul, dintr-o întâmplare. Dar şi din faptul că societatea noastră a eşuat să îi ajute.
Poate că ştiţi toate lucrurile acestea, dar nu vă gândiţi niciodată la ele. Poate că fac parte dintr-un univers paralel. Dar eu am mai spus aici cât este de importantă empatia: capacitatea noastră de a ne pune în pielea celuilalt. De a ne imagina ce simte cel de lângă noi, prin ce stări trece, şi de a simţi compasiune.
Noi nu vom trăi niciodată cu adevărat singuri. Trăim într-un sistem de relaţii, unele mai strânse, altele mai laxe, care formează comunitatea şi, în sens mai larg, societatea. Suntem dependenţi unii de alţii. Şi suntem, fiecare dintre noi, responsabili pentru ceilalţi. Nu putem spune că nu ne interesează persoanele blonde. Sau persoanele roşcate. Sau persoanele grase. Sau persoanele sărace. Toţi aceştia fac parte din societate, sunt egalii noştri. Egali în drepturi, conform Constituţiei. Avem o datorie morală faţă de cei mai puţin norocoşi: aceea de a încerca să îi ajutăm. De multe ori, ceea ce nu reuşeşte să facă statul, fac organizaţiile non-guvernamentale. Există şi în Baia Mare mai multe ONG-uri care se ocupă de oamenii din pungile de sărăcie ale Băii Mari. Unii dintre noi donează pentru aceşti oameni lucruri de strictă necesitate. Alţii se implică mai profund, derulând proiecte care îi ajută, educative sau de alt gen.
Voi, ca elevi, puteţi să vă implicaţi făcând voluntariat. Nu riscaţi nimic dacă încercaţi. Există o mare posibilitate ca această activitate să vă placă. Şi, dacă o veţi continua, cel mai probabil vă va conferi un sens vieţii. Veţi simţi că trăiţi pentru o cauză. Vă veţi schimba radical. Pentru că educaţia unui tânăr nu se face doar în familie sau la şcoală, ea se face şi în societate. Cunosc tineri care s-au schimbat complet după ce au activat câţiva ani într-un ONG. Au devenit mai responsabili, mai implicaţi, mai empatici, mai de încredere. Astfel de activităţi au efecte pe termen lung şi, cine ştie, poate că peste câţiva ani veţi deveni activişti.
Etichete:
baia mare,
cariera,
elevi,
norocosi,
ong,
resurse,
saracie,
schimbare,
viitor,
voluntariat
Locația:
Baia Mare, Romania
Abonați-vă la:
Postări (Atom)