Zilele trecute mi-am amintit de anii liceului şi de presiunea extraordinară pe care o puneau asupra mea profesorii şi părinţii. Mi se cerea să obţin note bune, să petrec multe ore studiind acasă, după cursuri, să iau meditaţii. Ieşeam foarte puţin cu prietenii, ne întâlneam aproape exclusiv la şcoală, pentru că nu aveam voie să merg în oraş decât după ce îmi terminam temele. Iar asta se întâmpla seara târziu, când nu mai aveam ce face, decât să mă culc.
Recunosc, mi-a prins bine. Îmi plăcea literatura, îmi plăcea să scriu şi mi-am dorit ca viaţa mea să se învârtă în jurul acestor două pasiuni. Am intrat la facultate din prima, deşi concurenţa a fost mare, am absolvit-o cu note mari, am lucrat câţiva ani în presă. Destul de mulţi.
Dar viaţa nu e aşa cum ţi-o proiectezi atunci când eşti licean sau student. Realitatea te loveşte cu urâţenia ei şi îţi zdrobeşte visurile. Dorinţa ta de a schimba în bine lumea din jur se dovedeştea fi imposibil de pus în practică, pentru că realitatea e mai găunoasă şi mai încăpăţânată decât ţi-o închipuiai. Te cuprinde dezamăgirea, scârba şi faci un pas în spate. Vrei altceva.
Am hotărât să fac o întoarcere de 180 de grade. Să-mi schimb total domeniul de activitate. Nu prea ştiam nici eu ce vreau, bâjbâiam în beznă, şi atunci s-a ivit o ocazie frumoasă: să lucrez în domeniul alimentaţiei publice. Mereu mi-au plăcut dulciurile, mereu m-au făcut fericită. De data aceasta aveam ocazia să mă dedic lor. Am spus da fără să stau prea mult pe gânduri.
Zilele trecute, mama mi-a spus, râzând: “Dacă-mi ziceai, la 18 ani, că vrei să lucrezi într-o cofetărie…” Am râs şi eu. Pe vremea aceea, nu mi-ar fi trecut prin cap aşa ceva. Nici eu nu mi-aş fi dorit, nici părinţii mei nu ar fi acceptat. Dar viaţa e plină de surprize.
Sora mea, care e stabilită în Franţa de câţiva ani, mi-a spus că în zona unde locuieşte sunt o mulţime de foşti funcţionari ai unor bănci care s-au reprofilat, optând să lucreze în mici brutării. În locul unor responsabilităţi majore, care implică stres şi consum nervos, au optat pentru munca fizică, ce oferă satisfacţii pe loc.
Şi nu, nu nicio ruşine să prestezi o muncă ce nu necesită studii superioare. Atâta timp cât o faci cu responsabilitate şi dăruire, eşti demn de tot respectul. Important e să fii bun în meseria ta, indiferent care e aceasta.
Nu-mi pare rău că am parcurs acest drum, chiar dacă el este sinuos. Ştiu că nu puteam ajunge în acest punct altfel. Nu am făcut paşi înapoi, am mers doar înainte. Sunt gata să descopăr o nouă meserie, sunt gata să mă bucur de ea. Nu mă neg pe mine însămi, voi păstra scrisul ca o pasiune. Voi aduce bucurie în viaţa celorlaţi, deopotrivă prin cuvinte şi prin bunătăţi dulci.
De fapt, voiam să vă spun să nu vă stresaţi foarte tare. Ceea ce faceţi în liceu e important, dar nu e neapărat şi definitiv. E de dorit să vă păstraţi opţiunile deschise. Să rămâneţi curioşi, să vreţi să descoperiţi lumea şi oamenii din jur. Dacă acum vreţi să deveniţi contabili, foarte bine. Poate peste 10 ani veţi dori să vă deschideţi o pensiune, sau să reparaţi maşini, sau să creşteţi animale. Dar, cu siguranţă, studiile efectuate, cărţile citite şi experienţa acumulată vă vor fi de ajutor, într-un fel sau altul. Aşa că străduiţi-vă să fiţi buni, dar nu cu disperare. Munca şi perseverenţa vor da, în final rezultate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu