Se afișează postările cu eticheta facultate. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta facultate. Afișați toate postările

joi, 25 octombrie 2018

Avem nevoie de cunoştinţe economice, ca să scoatem ţara din groapă

Nu ştiu câţi elevi au absolvit în ultimii ani Colegiul Economic şi nici câţi dintre ei au studiat economia mai departe, la facultate. Dar ştiu că în România ar trebui să existe cât mai mulţi oameni care să aibă un bagaj minim de cunoştinţe de economie, pentru ca ţara aceasta să înceapă să meargă mai bine. Recunosc, nu am acordat atenţie acestui domeniu de la început.

Cât timp am fost elevă, nu mi s-a părut important. Literatura şi muzica ocupau un loc mult mai important în inima mea. Abia după ce am început să trăiesc pe propriile mele picioare, să urmăresc viaţa politică şi socială şi să votez, abia atunci mi-am dat seama cât de important este să poţi să înţelegi mecanismele economice. Nici acum nu mă pricep la asta. Dar urmăresc cu plăcere emisiunile TV, în care micile secrete ale funcţionării economiei sunt explicate pe înţelesul oamenilor obişnuiţi. Astfel de emisiuni, utile şi atractive, cred că sunt de mare folos, însă nu oricine le urmăreşte.

Dacă majoritatea românilor ar şti cu ce se mănâncă economia, nu şi-ar dori doar ca salariile să crească. Şi-ar da seama că o astfel de decizie nu e întotdeauna bună pentru noi, pentru oamenii simpli. Că, dacă doar salariile cresc, şi nu se iau alte măsuri pentru vitaminizarea economiei, inflaţia poate să crească, preţurile o pot lua razna, iar acei bani în plus la salariu vor dispărea imediat din buzunarele noastre. Am dat doar un exemplu simplu şi actual, dar desigur, capcanele sunt mult mai multe. Uneori, în urma alegerilor libere, la guvernare vine un partid. Să-i spunem partidul care dă.

El ia decizii prin care poporul primeşte anumite avantaje: bani în plus la salarii, sporuri, pensii etc. Cheltuieşte tot bugetul, ba se mai şi îndatorează, apoi, în urma unor nemulţumiri ale populaţiei, este îndepărtat de la guvernare. Vine un alt partid, partidul care ia. Pentru că toate aceste măsuri luate anterior nu pot fi susţinute şi economia riscă să intre în colaps, acest al doilea partid trebuie să ia nişte măsuri pentru a repara răul făcut. Aşa că taie salarii, sporuri, pensii. Apoi vin alegerile.

Ghiciţi cine le cîştigă! Desigur, partidul care a dat. Şi care va da din nou, cu riscul să pună economia pe butuci. Pentru că, uneori, nici cei care ne conduc nu prea au cunoştinţe economice. Sau poate că le au, dar nu îi interesează decât să câştige voturi. Iar cei care îi votează nu ştiu că salariile mari vin odată cu creşterea sănătoasă a economiei. Cu investiţiile.

Dar la noi, banii de investiţii sunt sacrificaţi mereu pentru a fi reorientaţi spre creşteri salariale. Mă tem că ne aflăm într-un cerc vicios. Din care am putea ieşi doar dacă populaţia ar începe să înţeleagă aceste mecanisme.

marți, 6 februarie 2018

Ce facultate sa alegi in functie de cele mai bine platite joburi

Sa faci o facultate in ziua de astazi nu mai este ceva inaccesibil, cum era in anii 90 spre exemplu. Desi multe facultati sunt catalogate drept fabrici de diplome, exista inca destule specializari ce iti pot aduce un job foarte bine platit la terminarea facultatii. Vom vorbi astazi despre acele facultati care sunt la foarte mare cautare in ziua de astazi si vor mai fi pentru cel putin 10 ani.

Continuarea articolului, aici: https://www.campuscluj.ro/campus/774-ce-facultate-sa-alegi-in-functie-de-cele-mai-bine-platite-joburi.html

Constructii de masini

Romania are in acest moment un parc auto de peste 4.5 milioane de masini iar cei de la Ford vor sa-si mute productia din Germania la Craiova. Este momentul perfect pentru a termina facultatea de constructii de masini. Pe langa uzinele de masini, exista multe firme de piese auto care au nevoie de ingineri specializati.

Unde exista rulaj mare sunt si salarii mari. 700 euro pentru un inginer debutant, suna bine nu?

Arhitectura

Ai auzit bine, facultatea de arhitectura, este una din cele mai bune facultati daca ai aptitudinile necesare. Romania s-a dezvoltat foarte mult in ultimii ani iar domeniul constructiilor a cunoscut un boom incredibil in anii 2007-2008 si desi piata stagneaza in acest moment, trendul este crescator.

Cei de la arhitectura, pot realiza proiecte de case, pe care le pot vinde pe internet sau firmelor interesate la preturi incepand de la 500 euro. Puteti incepe inca din facultate cu proiecte case mici si pe parcurs se poate ajunge la proiecte cu multe zerouri.

USAMV

Desi in unele orase se numeste facultatea de stiinte agricole si industrie alimentara, ideea este aceiasi : oamenii au nevoie de mancare pentru a trai. Iar cel putin in cluj sunt peste 50 de restaurante.

Dar industria alimentara nu inseamna doar restaurante, inseamna si procesarea carnii, hypermarketuri si tot ce tine de hrana. Iar acest domeniu va fi mereu in centrul atentiei.

Informatica

De departe cel mai bine platit salariu la terminarea unei facultati, o au studentii de la informatica. Internetul s-a dezvoltat atat de mult in ultimii 10 ani, incat in acest moment programatorii sunt cei mai cautati pe piata muncii. Site-uri gen elance.com sau freelancer.com sunt pline ochi de anunturi de joburi pentru programatori, designer web sau dezvoltatori de aplicatii. Iar evident pe internet exista mii de tutoriale si site-uri de profil de unde poti sa-ti aprofundezi cunostintele.

Dezavantajul acestei facultati este faptul ca trebuie sa fii foarte bun la matematica, in principal trebuie sa fii o persoana cu aptitudini tehnice, dar si rezultatele vor fi pe masura dupa ce termini.  Pana si cel mai incepator programator are cel putin 500 euro salariu.

Drept si medicina

Nu am inceput cu aceste domenii pentru ca este de la sine inteles ca un avocat respectiv un medic va castiga mereu peste medie. Ideea este ca in aceste domenii este bine sa ai un parinte, un bunic, un var care sa iti deschida usile, altfel va trebui sa lupti multi ani si sa traiesti dintr-un salariu de rezident de 800 lei.

Mai stii si alte domenii ce merita mentionate? Lasa-ne parerea ta printr-un comentariu!