Avem nevoie de cunoştinţe economice, ca să scoatem ţara din groapă

Nu ştiu câţi elevi au absolvit în ultimii ani Colegiul Economic şi nici câţi dintre ei au studiat economia mai departe, la facultate. Dar ştiu că în România ar trebui să existe cât mai mulţi oameni care să aibă un bagaj minim de cunoştinţe de economie, pentru ca ţara aceasta să înceapă să meargă mai bine. Recunosc, nu am acordat atenţie acestui domeniu de la început.

Cât timp am fost elevă, nu mi s-a părut important. Literatura şi muzica ocupau un loc mult mai important în inima mea. Abia după ce am început să trăiesc pe propriile mele picioare, să urmăresc viaţa politică şi socială şi să votez, abia atunci mi-am dat seama cât de important este să poţi să înţelegi mecanismele economice. Nici acum nu mă pricep la asta. Dar urmăresc cu plăcere emisiunile TV, în care micile secrete ale funcţionării economiei sunt explicate pe înţelesul oamenilor obişnuiţi. Astfel de emisiuni, utile şi atractive, cred că sunt de mare folos, însă nu oricine le urmăreşte.

Dacă majoritatea românilor ar şti cu ce se mănâncă economia, nu şi-ar dori doar ca salariile să crească. Şi-ar da seama că o astfel de decizie nu e întotdeauna bună pentru noi, pentru oamenii simpli. Că, dacă doar salariile cresc, şi nu se iau alte măsuri pentru vitaminizarea economiei, inflaţia poate să crească, preţurile o pot lua razna, iar acei bani în plus la salariu vor dispărea imediat din buzunarele noastre. Am dat doar un exemplu simplu şi actual, dar desigur, capcanele sunt mult mai multe. Uneori, în urma alegerilor libere, la guvernare vine un partid. Să-i spunem partidul care dă.

El ia decizii prin care poporul primeşte anumite avantaje: bani în plus la salarii, sporuri, pensii etc. Cheltuieşte tot bugetul, ba se mai şi îndatorează, apoi, în urma unor nemulţumiri ale populaţiei, este îndepărtat de la guvernare. Vine un alt partid, partidul care ia. Pentru că toate aceste măsuri luate anterior nu pot fi susţinute şi economia riscă să intre în colaps, acest al doilea partid trebuie să ia nişte măsuri pentru a repara răul făcut. Aşa că taie salarii, sporuri, pensii. Apoi vin alegerile.

Ghiciţi cine le cîştigă! Desigur, partidul care a dat. Şi care va da din nou, cu riscul să pună economia pe butuci. Pentru că, uneori, nici cei care ne conduc nu prea au cunoştinţe economice. Sau poate că le au, dar nu îi interesează decât să câştige voturi. Iar cei care îi votează nu ştiu că salariile mari vin odată cu creşterea sănătoasă a economiei. Cu investiţiile.

Dar la noi, banii de investiţii sunt sacrificaţi mereu pentru a fi reorientaţi spre creşteri salariale. Mă tem că ne aflăm într-un cerc vicios. Din care am putea ieşi doar dacă populaţia ar începe să înţeleagă aceste mecanisme.

Educaţia financiară începe la vârste mici

Nepotul meu, care are 13 ani, spală vasele acasă. Nu o face dezinteresat, primeşte, de fiecare dată, o sumă de bani în schimb. Cu banii strânşi astfel, şi cu un ajutor din partea părinţilor, şi-a cumpărat de curând consolă.

Celălalt nepot al meu, care are 8 ani, a primit, la vizita lui în România, o monedă de 10 ani. Nu aţi văzut om mai fericit! Fiind atât de mic şi trăind în Franţa, nu are idee despre valoarea leilor, aşa că i s-a părut că s-a îmbogăţit brusc. La un moment dat, fiind ocupat cu ceva, mi-a dat moneda să i-o păstrez. Când i-am înapoiat-o, am mai adăugat 10 bani, explicându-i că băncile oferă întotdeauna dobândă.

Simţul afacerilor de deprinde de mic. Şi, chiar dacă primul exemplu poate fi privit şi dintr-o altă perspectivă (mama lui nu primeşte niciodată bani când spală vasele), cred că şi aceasta este o formă de educaţie pentru viaţă. Aş vrea să le spun nepoţilor mei că cel mai mult în afaceri contează oamenii. Relaţia cu ei. În primul rând cu clienţii, pentru că de ei îţi depinde afacerea. Apoi, relaţia cu angajaţii. Dar şi calitatea lor, atât profesională, cât şi umană. Şi, desigur, relaţia cu partenerii de afaceri, cu furnizorii etc.

De vreo 10 ani merg la aceeaşi coafeză. I-am oferit, de fiecare dată, un bacşiş generos, tocmai în ideea în care doream să îmi păstrez bunele relaţii cu ea, să îmi permit să îi cer să mă programeze într-un timp scurt, să nu mă ţină să aştept după alţi clienţi etc. Să avem, cum s-ar spune, o relaţie civilizată. De curând, s-a purtat urât cu o prietenă a mea, pe care am trimis-o la ea să se tundă.

Vorbisem cu coafeza înainte, ştia despre cine era vorba, îi făcusem o programare de comun acord. Apoi, coafeza a dorit să schimbe ora programării, dar prietena mea nu a putut să se conformeze. Aşa că a mers tot la ora stabilită. Coafeza a făcut o criză de nervi şi s-a purtat urât cu prietena mea. În concluzie, ca să nu mă lungesc, după 10 ani îmi voi schimba coafeza. Acesta este doar un exemplu despre cum nu se fac afacerile. Şi despre cum nu trebuie să te porţi cu clienţii, mai ales cu cei vechi, care s-au dovedit fideli.

Habar nu am ce vor face nepoţii mei după ce vor creşte. Nu ştiu spre ce domenii se vor îndrepta, nu am nici cea mai vagă idee. Cert este că educaţia financiară este absolut necesară pentru a te putea descurca în lumea de azi, indiferent în ce domeniu profesezi. Şi ea începe, cel mai bine, de la vârste fragede.