A fi elev inteligent

Vacanța e gata și sentimentele elevilor sunt amestecate. Pe de o parte, e groaza de lecții și lucrări de control, pe de alta, e bucuria întâlnirii cu colegii. E tristețea că nu vor mai avea timp suficient pentru săniuș, dar și gândul că în curând mai urmează o vacanță.

Tocmai voiam să scriu că elevii se pot răzbuna pe profesorii care nu le plac, când mi-am dat seama că răzbunarea se va întoarce împotriva lor. E un fel de a da dreptate celor care spun că răzbunarea e arma prostului. Și nu mă refer aici la episoade dure, cu profesori umiliți sau chiar violentați, aceste lucruri sunt de neconceput, ci chiar la mijloace mult mai blânde, pe care elevii le folosesc de când lumea.

În vacanța dintre clasa a X-a și clasa a XI-a am învățat pe rupte la franceză. Urma să mă mut la un liceu nou, unde aveam să studiez franceza, din care nu știam o boabă, pentru că eu făcusem engleză și rusă. Liniștiți-vă, nu am vârsta pe care ar fi avut-o Stalin dacă nu ar fi murit, dar în clasa a V-a, când am intrat în gimnaziu și am început să învăț prima limbă străină, am mai prins câteva luni de comunism, așa că ni s-a spus că cine dorește să se înscrie în clasa cea mai bună este condiționat de acceptarea limbii ruse ca limbă străină.

Revenind, în vacanța dintre a X-a și a XI-a am studiat franceza în particular (manual mi-a fost „Micul Prinț” - un deliciu!), încercând să recuperez anii pierduți. Am dat un examen și din toamnă m-am alăturat noilor mei colegi. Acolo am dat peste o profesoară care ne trata, nu exagerez, cu scârbă.

Mult mai târziu am aflat că ea, de fapt, își greșise drumul în viață, că pentru ea era un calvar să predea, și de aceea era tot timpul întoarsă pe dos când venea la ore. În loc să își schimbe meseria, să își aleagă o carieră pe placul ei, a preferat să chinuie sute de elevi. Iar noi, pentru că nu o puteam suporta, ne răzbunam fugind de la ore. Nu o dată, de două ori, ci sistematic. Așa se face că, până la finalul clasei a XII-a, am uitat foarte mult din franceza învățată, iar până după facultate nu mai știam nimic. Anul trecut am găsit niște voluntari francezi și am reluat învățarea limbii, fără să pot să uit cât de prostește m-am purtat în liceu, aruncând pe apa sâmbetei propriile mele eforturi și banii părinților.

O limbă străină, în societatea globalizată de azi, este indispensabilă oricărui cetățean. Ne place să călătorim, ne place să citim presă sau cărți străine, să ne uităm la filme sau să ascultăm versurile unor melodii străine. Nimic din toate astea nu este posibil dacă nu stăpânim măcar o limbă străină. Sigur, engleza ne e de mare folos, dar nu e întotdeauna suficientă. Și atunci, la ce bun să ne răzbunăm?

De ce să nu fim mai inteligenți decât atât și să profităm cât putem de profesorii pe care îi avem în școală? Și nu vorbesc aici strict despre limbile străine, ci și despre alte materii care ne vor fi de folos în viață, de la geografie la matematică, de la limba română la muzică.

E bine să gândim în perspectivă și să facem tot ce putem pentru a nu ne regreta deciziile mai târziu.

Prioritatea nr. 1: limbile străine

Nicio materie care se învaţă în liceu nu mi se pare mai importantă decât limbile străine. Chiar dacă atunci, în adolescenţă, nu le acordăm foarte multă importanţă - pentru că materiile de parcurs sunt multe, pentru că suntem obosiţi şi pentru că, poate, avem prea puţine ocazii de a vorbi efectiv în limbile străine studiate, vine o vreme când ajungi fie să te feliciţi, fie să îţi pară rău pentru atitudinea pe care ai avut-o în liceu. Într-o lume în care circulaţia oamenilor este tot mai liberă, în care ne petrecem tot mai multe concedii în străinătate, în care luăm zilnic contact cu produse artistice realizate în alte ţări, cum sunt muzica sau filmele, este vital să cunoaştem bine cel puţin o limbă străină.

La engleză am învăţat întotdeauna. Mi-a plăcut, plus că era mult mai simplu, auzind cuvinte englezeşti cântate într-o mulţime de piese muzicale, rostite în filme sau în emisiuni TV străine. E cu totul altceva când auzi vorbindu-se limba pe care o studiezi: ea îţi apare dintr-o dată vie, colorată, cu sens.

Dar limba principală pe care am studiat-o începând cu clasa a cincea a fost rusa. Era anul când s-a întâmplat revoluţia din 1989, ultimul an în care se crea o clasă care să aibă rusa ca limbă principală. Am avut o profesoară care parcă era ruptă din manualul de rusă, o figură sovietică tipică de tovarăşă 50+, coafată vintage, mieroasă şi plictisitoare. Asta, plus ura faţă de poporul rus şi comunismul său, m-au făcut să nu învăţ limba şi, până în ziua de azi, mai ştiu doar să citesc literele chirilice (dar trebuie să mă chinui puţin). Ceea ce a fost, cu siguranţă, o atitudine greşită, pentru că orice limbă învăţată e un atu câştigat. Însă, cel puţin pentru mine, figura profesorului a fost mereu foarte importantă: dacă nu mi-a plăcut profesorul, nu mi-a plăcut nici materia pe care o preda.

În clasa a XI-a m-am mutat la un alt liceu, unde nu se preda rusă. A trebuit să învăţ, într-o vacanţă de vară, ceea ce se preda în cinci ani de franceză. Am luat ore în particular şi am învăţat. La liceu, însă, am dat peste o profesoară-statuie, care nu ne zâmbea niciodată, nu ne întreba de sănătate, ci, la începutul orei, trântea pe cele două table exerciţii, pe care le rezolvam până când suna clopoţelul. Mai târziu am aflat că doamna era, de altfel, o persoană plăcută, doar că nu-i plăcea profesia ei. Iar asta se vedea, şi încă cum! Aşa că, în doi ani de liceu, am cam uitat tot ce învăţasem în particular în vacanţa aceea de vară.

Acum nu regret nimic mai mult decât că am fugit de la orele de franceză. Din fericire, există cursuri, chiar gratuite, pentru cei care vor să se pună la punct cu limbile străine. Eu am început un curs de franceză la Biblioteca Judeţeană “Petre Dulfu”, ţinut chiar de o domnişoară din Franţa, voluntar Team For Youth. Deocamdată suntem la început de drum, dar cred că va fi bine.

Aşa că nu uitaţi să învăţaţi limbi străine, să călătoriţi şi să căutaţi ocazii de a vorbi cu străini. Veţi avea parte, cu siguranţă, de experienţe frumoase şi de neuitat.