Vacanța, timpul descoperirii de sine

Se apropie vacanța de vară. O lungă perioadă de relaxare. Am spus lungă? Nici vorbă. Vacanțele se dovedesc întotdeauna a fi mult prea scurte.

Unii dintre voi veți merge în concedii cu părinții. Prin țări străine, să vizitați castele și orașe istorice, sau în țară, la munte ori la mare. Restul timpului vi-l veți petrece pe-acasă. Prin mall-uri. Sau cu ochii în telefon.

Încercați, mai bine, să colecționați amintiri. Ele vă vor ține de cald mai târziu. Postările de pe Facebook sau Instagram nu rămân în memorie. Nici sucurile băute la mall. Concediile departe, da. Dar ele nu țin o veșnicie.

Dacă aș fi în locul vostru, la vârsta voastră, aș profita de timpul liber pentru a-mi descoperi pasiuni. Pentru a ma descoperi, cu alte cuvinte. Pentru a afla despre mine lucruri pe care încă nu le știu. Da, este foarte posibil acest lucru. Eu am aflat la aproape 40 de ani că am un talent în a pregăti dulciuri. Credeam că nu voi petrece niciodată în bucătărie un timp mai lung decât acela necesar pentru a-mi prepara un sandwich. Dar știam, încă din adolescență, că îmi place să citesc. Tot în adolescență m-am îndrăgostit de multe dintre trupele rock care îmi plac și acum. Și tot atunci am știut că îmi voi ocupa viața cu scrisul.

Pentru că adolescența este, prin definiție, vârsta descoperirii de sine. Este perioada în care învățăm să fim independenți. În care ni se conturează cel mai bine personalitatea. Și în care trebuie să ne hotărâm încotro ne vom îndrepta după ce vom fi absolvit liceul.

Este posibil ca, pe viitor, viața voastră să se dovedească a fi diferită față de cum v-o imaginați acum. Este posibil să fiți dezamăgiți de oamenii din jurul vostru. Este posibil să pierdeți prieteni și să câștigați alții. Este posibil ca, în diferite momente ale vieții, să vă simțiți singuri.

Dar ceea ce este important e ca singurătatea să nu te sperie. Să te împaci cu ea. Iar pentru asta e nevoie ca tu să fii propriul tău prieten. E nevoie ca tu să te fi descoperit deja. Să îți cunoști nevoile, să ai pasiuni care să te captiveze și care să te țină ocupat. Un om căruia îi place să citească nu se va plictisi niciodată, atâta timp cât va avea cărți la îndemână. Un om căruia îi place să scrie va ști mereu cum să își ocupe timpul. Dar, desigur, sunt atâtea și atâtea activități care vă pot deveni hobby-uri. Fie că este vorba despre un sport, despre dans, despre pictură sau modelaj, despre aeromodelism sau planorism, despre călătorii sau cățărări, despre gătit sau orice altceva.

Profitați de timpul liber și aflați-vă calea.

Cârligul de la teatru

Dacă acum aş fi adolescentă, mi-ar plăcea ca cineva să îmi deschidă ochii. Mi-ar plăcea ca la ore să nu discutăm doar despre ecuaţii, despre clişeisticul “ce vrea să spună poetul” sau despre prezentul continuu, ci şi despre lucrurile frumoase din jurul nostru. Adolescenţa este vârsta curiozităţii, vârsta la care descoperi lumea. Tinerii trebuie ajutaţi să se familiarizeze cu ceea ce face lumea mai frumoasă: arta. Arta se inspiră din realitate, o reinterpretează, o filtrează subiectiv, o judecă. Oferă o nouă perspectivă asupra lumii, o perspectivă îmbogăţită.

Dacă aş fi din nou adolescentă, aş încerca să profit la maximum de ceea ce îmi oferă oraşul în acest sens. Sigur, cei mai mulţi descoperă arta cea mare atunci când intră la facultate şi se mută temporar într-un oraş universitar, unde posibilităţile sunt altele. Acolo muzeele sunt mai multe şi mai mari, festivalurile de muzică, teatru şi film sunt mai numeroase, cinematografele aşişderea.

Dar nici Baia Mare nu e lipsită de atracţii. Avem cinci muzee, avem două cinematografe (da, ştiu, într-unul dintre ele condiţiile sunt jalnice, iar în celălalt nu rulează un anumit gen de filme), vom avea un festival de jazz, la toamnă, avem un festival de teatru. Nu e chiar rău.

Aseară am fost la teatru şi am văzut un spectacol foarte reuşit. Din repertoriul actual al Teatrului Municipal, pe locul întâi rămâne pentru mine „Edmond”, care a fost şi nominalizat la Premiile UNITER. Dar spectacolul pe care l-am văzut aseară, “Dragă doamnă profesoară”, se apropie de acesta ca valoare. E tot un spectacol în care joacă actori tineri, frumoşi şi energici, e un spectacol plin de tensiune, care are un ritm bun şi forţă. Pe un text de Ludmila Razumovskaia, în regia lui Andrei Măjeri, spectacolul spune povestea unor elevi aflaţi în pragul absolvirii liceului, care tocmai au susţinut examenul final la matematică, de care le depinde viitorul.

Cei patru elevi (Andrei Dinu, Denisa Blag, Eduard Trifa, Eduard Bîndiu) o vizitează pe profesoara lor de matematică (Inna Andriucă) aparent pentru a o felicita de ziua ei de naştere. Lucrurile degenerează, însă,  căci elevii sunt disperaţi să obţină note mari la examen şi încearcă să le obţină prin forţă.

Fără să fie o comedie, spectacolul are multe replici haioase, iar jocul acorilor este la înălţime. L-aş recomanda tuturor profesorilor şi tuturor elevilor de liceu, pentru că este un adevărat studiu asupra prihologiei adolescenţilor. Vedem aici spiritul de gaşcă, vedem felul în care se dezvoltă viitorul adult malefic, cel care subjugă cu autoritatea lui personalităţile celor din jur, vedem cruzimea vârstei, dar şi sensibilitatea şi fragilitatea ei, vedem tentaţiile care o înconjoară, dar şi pericolele.

Prin astfel de spectacole, vii şi cutremurătoare, cred că tinerii ar putea fi atraşi înspre teatru, în particular şi înspre artă, în general.

Cum învăţăm în vacanţă?

E vară, e soare, e vacanţă. Ce ar trebui să facă elevii? Ce vor ei, ar replica, probabil, elevii înşişi. Şi, desigur, ar avea dreptate. Cu câteva nuanţe.

Mintea adolescenţilor este ca un burete care absoarbe din jur tone de informaţii. De cele mai multe ori, ei sunt nevoiţi să aboarbă lecţiile din clasă şi din manuale. În vacanţă, însă, ei doresc să se odihnească, să se relaxeze, să se distreze. Şi chiar asta trebuie să facă. Însă nu înseamnă că, distrându-se, nu pot învăţa în continuare.

Dacă aş fi din nou adolescent, cel mai mult mi-aş dori ca în vacanţa de vară să călătoresc în străinătate. Să-mi iau rucsacul şi să plec în lume. Aş putea alege excursiile organizate sau aş putea, pur şi simplu, să explorez ţări în care nu am mai călătorit până acum. Călătoriile sunt cel mai plăcut mod de a acumula cunoştinţe. Dacă cunoşti măcar o limbă străină, la nivel de conversaţie, şi dacă ai un telefon, pentru a putea accesa hărţi, este imposibil să nu te descurci. Desigur, nu orice tânăr îşi poate permite să călătorească. Unii au o situaţie financiară precară. Dar chiar şi în astfel de cazuri se pot găsi soluţii, cu cazare la alţi tineri acasă, spre exemplu. În orice caz, reţelele sociale şi proiectele şcolare internaţionale oferă tinerilor români o deschidere nebănuită, şi lor le este astăzi mai uşor ca oricând să îşi facă prieteni în alte ţări.

Cel mai potrivit mod de a cunoaşte o cultură străină este să stai de vorbă cu oamenii. Să te amesteci cu localnicii, să locuieşti cu ei, să vorbeşti cu ei, să vizitezi locurile pe care ei le frecventează, şi nu doar obiectivele turistice pe care le găseşti prin ghiduri. Sigur, nici ghidurile turistice nu sunt de lepădat: când mergi într-un oraş străin, ar trebui să ai deja o idee despre principalele atracţii din repsectiva localitate, despre ocupaţiile localnicilor şi despre obiceiurile lor.

Nu este important ce ţară alegi să vizitezi. Orice cultură are de oferit o grămadă de lucruri interesante şi frumoase. Va fi o provocare şi un deliciu să descoperi lucrurile care te apropie de acei oameni, dar şi lucrurile pe care ei le fac, le gândesc sau le spun diferit. Totuşi, asigură-te că nu mergi într-o zonă periculoasă, măcinată de războaie sau conflicte interne ori de ameninţări naturale.

Dacă vei opta pentru o excursie în străinătate, vara ţi se va părea mai lungă, mai interesantă, iar perspectiva ta asupra lumii va începe să se schimbe. Vei învăţa mai multe despre diversitate, despre toleranţă, abilităţile tale de comunicare se vor îmbunătăţi şi, nu în ultimul rând, vei deveni mai curios faţă de lumea din jur. Iar a fi curios este primul pas spre înţelepciune.

Cum ne alegem animalul de companie

Te-ai hotărât că vrei un animal de companie? Nu e nimic ieşit din comun, majoritatea oamenilor au ideea aceasta la asta la un moment dat în viaţă. Dar gândeşte-te că, dacă adopţi sau îţi cumperi un animal, va trebui să ai grijă de el ani buni de acum încolo, iar asta nu va fi întotdeauna uşor. Abandonul nu este o opţiune.

Nimic nu e mai dezgustător decât o persoană care, după ce a ales în mod conştient să îşi asume responsabilitatea creşterii unui animal, se răzgândeşte şi îl abandonează. Din păcate, în România abandonul nu este considerat infracţiune, şi el se pedepseşte doar cu amendă (între 1000 şi 3000 lei RON, conform Legii 205/2004, republicată în 2014). La fel cum este greşit să ne abandonăm copiii, nu este permis nici să ne abandonăm animalele de companie, care inevitabil se ataşează de stăpân şi nu au cum să-şi poarte singure de grijă.

Aşa că gândeşte-te bine înainte de a opta pentru un animal de companie. Nu sunt de acord nici cu oferirea ca dar de Crăciun sau de Paşti a unui animal de companie, decât dacă problema a fost temeinic discutată înainte cu viitorul proprietar. Un iepuraş, un căţel sunt adorabili atunci când sunt nişte pui micuţi, pufoşi şi grăsuţi, dar ei vor creşte în scurt timp, iar un proprietar care nu îşi doreşte cu adevărat un animal se va plictisi curând.

Dar cum îţi alegi animalul potrivit?

Dacă eşti o persoană activă, căreia îi place mişcarea în aer liber, atunci neapărat trebuie să-ţi iei un câine. Cel mai bine ar fi să adopţi unul, pentru că sigur în oraşul tău sunt o grămadă de suflete abandonate, dornice să se ataşeze de cineva. Dacă faci o vizită la adăpost, există toate şansele să îţi cadă cu tronc un animăluţ care, odată spălat şi aranjat, poate fi o frumuseţe de căţel. Dacă, totuşi, îţi doreşti un câine de rasă, atunci trebuie să te pui pe treabă. Studiază caracteristicile raselor şi optează pentru una care ţi se potriveşte. Câinii mici sunt, de obicei, agitaţi şi gălăgioşi, câinii mari sunt un fel de mobile în casă, care ocupă loc mult şi zac ore întregi, labradorii sunt prietenii tuturor, golden retrieverii sunt fraţii lor care îţi vor da mult de lucru, pentru că au părul lung şi pierd fire peste tot, beagle-ii obişnuiesc să dispară atunci când simt o urmă interesantă şi aşa mai departe. Dacă nu ai deloc experienţă cu câinii, mai bine nu opta pentru o rasă cu potenţial agresiv, s-ar putea să-ţi facă probleme şi să regreţi. Trebuie să ştii de la început că un câine are nevoie de mişcare, şi va trebui să-l scoţi afară (dacă stai la bloc) cel puţin de două ori pe zi (preferabil de trei), indiferent dacă este arşiţă, viscol sau ninsoare, uneori chiar şi noaptea. În zilele de sărbătoare, când toată lumea doarme târziu, proprietarii de câini sunt singurii care se trezesc la 7 şi ies la plimbare pe străzile pustii.

Dacă eşti o persoană care adoră să citească înfofolită în pături, în timp ce bea ceai fierbinte cu scorţişoară, atunci probabil ţi s-ar potrivi o pisică. Pisicile sunt de multe feluri, personalitatea lor diferă de la exemplar la exemplar, de aceea este bine să ştii ce alegi. Dacă vrei să cumperi o pisică de rasă, probabil o vei avea de când e pui, dar încă de atunci personalitatea sa va putea fi ghicită. Vei afla, astfel, dacă este sociabilă sau timidă, dacă îi place să fie mângâiată şi ţinută în braţe sau nu. Dacă eşti o persoană bună la suflet şi alegi să faci o faptă bună, poţi adopta o pisică pe care o găseşti pe stradă sau vei găsi, cu siguranţă, o mulţime de anunţuri de cazuri disperate postate pe reţelele de socializare.

Dacă eşti o persoană foarte calmă, răbdătoare şi, probabil, introvertită, îţi va face plăcere să îţi achiziţionezi un acvariu şi nişte peşti. O să ai destul de lucru ca să menţii apa curată şi să nu te trezeşti cu toţi peştii morţi, dar lumea acvatică are farmecul ei şi, cu siguranţă, ne face să ne gândim la frumuseţea planetei pe care trăim.

Dacă te-ai gândit să îţi cumperi o pasăre sau o pereche de păsări, mai bine renunţă. O pasăre închisă într-o colivie e o glumă proastă. Păsările sunt născute să fie libere, să zboare pe cerul albastru, iar dorinţa noastră egoistă de a le auzi cântecul cât e ziua de lungă nu justifică un astfel de act de cruzime. Mai bine caută pe internet o înregistrare cu păsărele şi clipocit de apă, vei fi un om mai bun.

Universul fascinant al Muzeului de Artă

Când spui muzeu, mulţi oameni dau din mână, plictisiţi. Sălile lungi, pline de exponate, pe care le parcurgi uneori în ore întregi, nu le trezesc interesul. Însă obiectele acelea vorbesc despre o lume. Ele cuprind informaţii, poveşti şi mistere pe lângă care filmele poliţiste sunt o nimica toată.

Situaţia se schimbă atunci când personalul muzeului începe să îţi explice câte ceva despre patrimoniul deţinut de instituţie. Iar când asta se întâmplă unor persoane aflate la începutul vieţii, experienţa poate să le marcheze pentru totdeauna.

La Muzeul Judeţean de Artă “Centrul Artistic Baia Mare”  sunt expuse, permanent sau temporar, lucrări de artă de mare valoare, multe dintre ele legate de istoria culturală a oraşului nostru. Există lucrări din momente variate, de la primii colonişti conduşi de Simon Hollosy, care a înfiinţat aici, în 1896, Şcoala de pictură, şi până la artişti contemporani, pe care îi poţi întâlni pe stradă sau la o cafenea, în Centrul Vechi.

Aici, la Muzeul de Artă, lucrează, alături de colegii ei muzeografi, pedagogul muzeal Emese Bonta, cea mai bună prietenă a copiilor şi tinerilor care vizitează muzeul. Marea ei calitate este că ştie cum să le arate celor mai tineri vizitatori poveştile din spatele tablourilor, semnificaţia simbolurilor utilizate de artişti, universul clădit de aceştia din culoare şi forme. Chiar dacă tinerii sunt sceptici înainte de a ajunge la muzeu, cu siguranţă ei pleacă fascinaţi de acolo.

Am rugat-o pe Emese Bonta să ne povestească felul în care decurge o vizită a unei clase de adolescenţi la Muzeul de Artă din Baia Mare. “Vizita începe cu întrebarea: “Ştiţi că avem o stradă în Baia Mare, cu numele Hollosy Simon, ştiţi cine a fost el?” Unii se prind, majoritatea nu ştiu dar află, le prezint pe scurt istoria Şcolii de pictură. Pe adolescenţi îi provoc/motivez/încurajez să gândească, le spun despre mass-media care le oferă informaţia gata preparată, pe care ei o înghit fără să gândească, pe când o pictură nu îşi dezvăluie tainele observatorului decât dacă acesta gândeşte şi cunoaşte. Cu adolescenţii vorbim mult despre simboluri. De exemplu, dacă luăm tabloul "Săpătorii", îi întreb dacă munca este o valoare şi de ce. Le spun că săpătorii/oamenii sunt o legătură între cer şi pământ/axis mundi, şi insist să gândească şi să răspundă de ce. Sigur că înainte de a aborda orice subiect le spun că fiecare tablou are o poveste, că în spatele aparenţelor se poate ascunde o taină, adică simbolurile, povestim despre culori şi ce semnifică acestea, creez controverse, vorbim despre natura duală a lucrurilor, pentru că, nu-i aşa, simbolurile, în general, sunt duale (de exemplu, roşu înseamnă iubire, dar şi agresivitate). Vorbim despre nuduri, deoarece se opresc în faţa unuia şi privesc cu un mic zâmbet în colţul gurii (na, unii râd de-a binelea) şi atunci le spun despre semnificaţia corpului omenesc, femeia care era sculptata şi pictată încă din antichitate cu sânii mari, pentru că simbolizează fertilitatea, maternitatea, dar şi frumuseţea, iar bărbaţii nud emană forţă, putere. Avem, spre exemplificare, lucrarea lui Thorma din prima sală. Am dese discuţii despre călăreţul nud al lui Pascu, şi le povestesc (dar nu înainte de a le pune întrebări, să descopere singuri mesajele) despre Gaugain, cum mergea în Tahiti pentru a picta frumoase nuduri şi chiar un călăreţ pe plajă. În lucrarea din muzeul nostru, pictorul ilustrează legătura dintre Dumnezeu – Om – Natura – Animal,  iar faptul că este nud călăreţul exprimă libertatea”.

Dupa încheierea vizitei, de cele mai multe ori elevii participă la ateliere de creaţie, care îi atrag foarte mult. Şi studenţii vin în vizită, adesea programul lor fiind structurat în funcţie de propriul domeniu de interes. Astfel, studenţii de la Mediu au participat anul trecut la un proiect legat de poluare, de factorii nocivi care distrug depotrivă patrimoniul cultural şi natura, iar studenţii de la Etnologie au aflat mai multe despre tradiţii şi au împletit coşuri.

Pentru liceeni, Muzeul de Artă organizează anual un concurs foarte interesant. Acesta presupune scrierea de eseuri şi/sau realizarea de filmuleţe pornind de la un tablou expus în muzeu, ceea ce înseamnă că se dă liber imaginaţiei şi creativităţii. Concursul este dotat cu premii, care sunt acordate în cadrul unei festivităţi. Ne povesteşte din nou Emese Bonta: “La începutul carierei mele de pedagog muzeal, băteam liceele la pas şi invitam elevii la muzeu, argumentând că muzeul este un mediu în care procesul de învăţare se poate desfăşura eficient, folosindu-ne de obiectele de patrimoniu pentru promovarea valorilor morale şi spirituale. După care am început să scriu proiecte pliate pe curriculum, cum este şi concursul de eseuri. Acesta a început la nivelul Colegiului Naţional “Gheorghe Şincai”, iar eu am văzut oportunitatea de a extinde concursul la mai multe licee. I-am propus profesoarei Suzana Pop Debreceni să participe la scrierea proiectului, pentru a obţine finanţare. Am mers la licee, am promovat concursul, am implementat proiectul, am organizat premierea şi cam atât.”

Dar nu e doar atât, proiectul a fost deosebit de frumos şi a avut mare succes în fiecare an, iar elevii s-au simţit minunat la muzeu. Şi, ce e mai important, şi-au dorit să revină.