Dacă proza lui fantastică mi-a lăsat pentru toată viaţa gustul pentru acest tip de literatură, în schimb „Romanul adolescentului miop” a avut efecte concrete în viaţa mea de zi cu zi.
Această scriere parţial autobiografică mi-a zguduit mintea, făcându-mă să îl admir pe autor pentru dorinţa sa enormă de cunoaştere, pentru spiritul enciclopedic şi pentru voinţa de care a dat dovadă încă de la o vârstă fragedă. Citind despre felul în care Eliade îşi reducea, programatic, timpul de somn, pentru a aloca mai mult timp pentru lectură şi studiu, am devenit conştientă de faptul că îmi risipesc clipele şi orele mult prea iresponsabil.
Ce e drept, ieşeam foarte rar în oraş, cu colegii şi prietenii, pentru că părinţii mei îmi impuseseră o regulă: nu ieşi până când nu ţi-ai terminat temele. Iar eu aveam obiceiul să mă lălăi cu orele citind o lecţie, mai ales dacă materia nu îmi plăcea, şi uite aşa mă prindea noaptea cu tema neînvăţată.
E adevărat că aveam şi o modalitate mai utilă de a pierde vremea: îmi ascundeam cărţile de citit, cele care nu erau pentru şcoală, sub manuale, şi, în timp ce mă prefăceam că învăţ, călătoream cu mintea în epoci trecute şi prin tot felul de ţări exotice.
Dar cum vedeam că nu prea am spor la învăţat, am schimbat tactica. Am început să îmi reduc orele de somn, trezindu-mă dimineaţa foarte devreme. Tot mai devreme. După ce îmi fumam porţia de ţigări în baie şi îmi savuram cafeaua, învăţatul mergea mult mai bine. Pe atunci eram foarte ambiţioasă şi, chiar dacă îmi dădeam foarte bine seama că nu aveam nici pe departe nivelul de inteligenţă al lui Eliade, mă ambiţionam să îi calc pe urme şi mă vedeam cucerind lumea.
Simplul fapt că un adolescent român de 17 ani fusese în stare să scrie o carte atât de captivantă îmi dădea încredere că se poate. Mă făcea să cred că, chiar dacă adulţii mă tratau ca pe o mucoasă, aveam şi eu puterea să construiesc. Era nevoie doar de multă muncă, de efort susţinut, de somn cât mai puţin şi de lecturi cât mai multe.
Eliade a fost modelul meu în adolescenţă. Chiar şi azi mă gândesc la adolescentul Eliade cu multă căldură, ca la un prieten drag din tinereţe. La urma urmei, ne apropia nu doar defectul de vedere, ci şi spiritul de frondă. Astăzi, mi-ar plăcea să văd în jurul meu mai mulţi adolescenţi miopi dornici să răzbată prin muncă şi la fel de pasionaţi de studiu.
Chiar dacă acel adolescent miop nu era nici pe departe perfect, el avea o scară a valorilor corectă.
Teama mea este ca această scară a valorilor din societate să nu se fi alterat în timp.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu