Cârligul de la teatru

Dacă acum aş fi adolescentă, mi-ar plăcea ca cineva să îmi deschidă ochii. Mi-ar plăcea ca la ore să nu discutăm doar despre ecuaţii, despre clişeisticul “ce vrea să spună poetul” sau despre prezentul continuu, ci şi despre lucrurile frumoase din jurul nostru. Adolescenţa este vârsta curiozităţii, vârsta la care descoperi lumea. Tinerii trebuie ajutaţi să se familiarizeze cu ceea ce face lumea mai frumoasă: arta. Arta se inspiră din realitate, o reinterpretează, o filtrează subiectiv, o judecă. Oferă o nouă perspectivă asupra lumii, o perspectivă îmbogăţită.

Dacă aş fi din nou adolescentă, aş încerca să profit la maximum de ceea ce îmi oferă oraşul în acest sens. Sigur, cei mai mulţi descoperă arta cea mare atunci când intră la facultate şi se mută temporar într-un oraş universitar, unde posibilităţile sunt altele. Acolo muzeele sunt mai multe şi mai mari, festivalurile de muzică, teatru şi film sunt mai numeroase, cinematografele aşişderea.

Dar nici Baia Mare nu e lipsită de atracţii. Avem cinci muzee, avem două cinematografe (da, ştiu, într-unul dintre ele condiţiile sunt jalnice, iar în celălalt nu rulează un anumit gen de filme), vom avea un festival de jazz, la toamnă, avem un festival de teatru. Nu e chiar rău.

Aseară am fost la teatru şi am văzut un spectacol foarte reuşit. Din repertoriul actual al Teatrului Municipal, pe locul întâi rămâne pentru mine „Edmond”, care a fost şi nominalizat la Premiile UNITER. Dar spectacolul pe care l-am văzut aseară, “Dragă doamnă profesoară”, se apropie de acesta ca valoare. E tot un spectacol în care joacă actori tineri, frumoşi şi energici, e un spectacol plin de tensiune, care are un ritm bun şi forţă. Pe un text de Ludmila Razumovskaia, în regia lui Andrei Măjeri, spectacolul spune povestea unor elevi aflaţi în pragul absolvirii liceului, care tocmai au susţinut examenul final la matematică, de care le depinde viitorul.

Cei patru elevi (Andrei Dinu, Denisa Blag, Eduard Trifa, Eduard Bîndiu) o vizitează pe profesoara lor de matematică (Inna Andriucă) aparent pentru a o felicita de ziua ei de naştere. Lucrurile degenerează, însă,  căci elevii sunt disperaţi să obţină note mari la examen şi încearcă să le obţină prin forţă.

Fără să fie o comedie, spectacolul are multe replici haioase, iar jocul acorilor este la înălţime. L-aş recomanda tuturor profesorilor şi tuturor elevilor de liceu, pentru că este un adevărat studiu asupra prihologiei adolescenţilor. Vedem aici spiritul de gaşcă, vedem felul în care se dezvoltă viitorul adult malefic, cel care subjugă cu autoritatea lui personalităţile celor din jur, vedem cruzimea vârstei, dar şi sensibilitatea şi fragilitatea ei, vedem tentaţiile care o înconjoară, dar şi pericolele.

Prin astfel de spectacole, vii şi cutremurătoare, cred că tinerii ar putea fi atraşi înspre teatru, în particular şi înspre artă, în general.