Sunt o fană a emisiunii Vocea României, difuzată de ProTV. Îmi place să urmăresc episoadele, chiar dacă, de cele mai multe ori, nu mă uit la sezoane de la început, ci aştept până când se mai încinge atmosfera. Dincolo de antrenori (unii îmi plac, alţii nu), apreciez competiţia dreaptă, vocile bune şi melodiile de multe ori bine alese.
A propos de antrenori, mie îmi place Tudor Chirilă. Îl apreciez ca artist, dar dincolo de asta, mi se pare de departe cel mai educat antrenor de la Vocea României. El are întotdeauna discursurile cel mai bine articulate, argumentate şi convingătoare. Plus că apreciez rock-ul (şi jazz-ul) mai presus de pop sau raggae, iar Tudor se pricepe la rock cel mai bine. Dar acest articol nu este nicidecum o pledoarie pentru Tudor Chirilă. La urma urmei, fiecare cu ce-i (cine-i) place.
Dar Vocea României este o rampă de lansare pentru diversele talente. În ultimul timp, mi se pare că apar tot mai mulţi concurenţi foarte tineri, de 15, 16, 17 ani. Mi se pare un gest de mare curaj din partea lor. Iar cel mai mare avantaj cred că este faptul că ei concurează cot la cot cu solişti mai în vârstă, mai experimentaţi, poate mai educaţi decât ei. Iar în competiţia aceasta contează doar talentul şi munca depusă pentru cultivarea ei.
Aceşti tineri vin aici, în competiţie, şi apar pe scenă singuri, fără părinţi şi fără prieteni. Cântă, răspund la întrebări, sunt cântăriţi, evaluaţi, judecaţi. Pentru cei mai mulţi nu e prima scenă pe care apar, însă aceasta este o competiţie de cel mai înalt nivel. Antrenorii sunt binecunoscuţi, sunt buni în branşa lor, uneori sunt ironici, dificili, se mai ceartă între ei, se mai înţeapă. Ca tânăr concurent, trebuie să ai multă stăpânire de sine şi încredere în forţele proprii pentru a reuşi.
Uneori, ei reuşesc, alteori nu. Nici măcar nu pot plânge atunci, pe loc, pentru că sunt filmaţi, pentru că li se pun întrebări, pentru că li se răsuceşte cuţitul în rană. Vor plânge, cu siguranţă, mai târziu. De supărare sau de fericire.
Dar ceea ce vreau să spun este că acest concurs este o lecţie pentru cei care participă la el. O lecţie despre fairplay, despre talent, despre viaţă. Iar pentru tinerii care privesc competiţia de acasă, ea poate fi de asemenea o lecţie. Despre unde se poate ajunge atunci când ai mult talent şi când munceşti pe măsură. Şi nu doar în muzică, în orice domeniu. Este, de asemenea, o lecţie despre muzica bună. Despre cum trebuie cântată şi ascultată ea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu