Nu e suficient ca părinţii să te pregătească pentru viaţă. Şcoala ar trebui să te pregătească pentru viaţă. Pentru viaţa reală, în care, în curând vei ajunge să te zbaţi singur.
Mi-ar plăcea ca la liceu să se studieze materii care pregătesc tinerii pentru viaţă. Pentru viaţa în societate şi pentru viaţa intimă. Spre exemplu, câteva noţiuni de bază privind funcţionarea economiei le-ar fi utile nu numai pentru înţelegerea anumitor decizii luate la nivel naţional sau local şi care îi afectează direct, ci şi pentru gestionarea bugetului propriu sau al familiei. Apoi, câteva noţiuni de drept i-ar ajuta, de asemenea, să se descurce în hăţişul de legi, să cunoască rolul şi prerogativele instituţiilor statului şi ale celor europene. Asta i-ar face mai greu de manipulat. Tot împotriva manipulării, tinerii ar trebui să capete câteva noţiuni despre jurnalism, despre verificarea informaţiei, despre diferenţa dintre informaţie şi opinie. Nu mă refer aici la cursuri complete de economie, drept şi jurnalism, ci la o introducere în aceste materii, făcută pe înţelesul lor, astfel încât să le trezească interesul şi curiozitatea. Doar aşa am putea construi o societate formată din cetăţeni, adică de oameni ai cetăţii, conştienţi şi interesaţi de problemele comunităţii.
Ar fi, apoi, foarte necesare orele de igienă şi cele despre sănătatea reproducerii. Nu toţi copiii primesc aceste noţiuni în familie, unii părinţi se jenează să deschidă astfel de subiecte, iar cei care au de suferit sunt adolescenţii. Ei sunt în perioada de formare, şi dacă acum nu învaţă că trebuie să se spele pe dinţi în mod regulat, nu o vor face niciodată. Pe de altă parte, adolescenţii fac sex, dacă ei vor asta, indiferent dacă părinţii sau profesorii îi aprobă sau nu. Prin urmare, ceea ce adulţii pot să facă pentru ei este să îi înveţe să se ferească de sarcinile nedorite şi de bolile cu transmitere sexuală. Evitarea discuţiei despre aceste subiecte, pudibonderia, acuzele nu ajută la nimic.
Orele de dirigenţie, deşi de multe ori nu sunt luate în serios, mi se par foarte importante. Este momentul în care elevii pot vorbi despre problemele care îi frământă. Despre neînţelegerile cu profesorii, despre greutăţile de acasă, despre faptul că nu înţeleg o anumită materie, despre dorinţa lor de a organiza un bal sau alte evenimente distractive ori extracurriculare.
Am avut, în liceu, la limba franceză, o profesoară care, de fiecare dată când venea la oră, umplea două table cu exerciţii, la care lucram timp de o oră. La finalul orei, ne saluta şi pleca. Niciodată nu ne întreba ce mai facem, ce probleme ne frământă sau ce am făcut în vacanţă. Niciodată nu zâmbea, niciodată nu glumea cu noi. Ne dispreţuia şi o dispreţuiam. În timpul cât mi-a fost profesoară, am uitat toată franceza pe care o ştiam. Nu pentru că ea nu ar fi ştiut franceză, ci pentru că nu ştia sau nu voia să se apropie de noi. Nu ştia să se facă plăcută. Prin urmare, plecam de la orele ei de câte ori puteam. Apropierea umană dintre profesor şi elev este extrem de importantă pentru acesta din urmă. De multe ori, elevul iubeşte sau urăşte o materie pentru că iubeşte sau urăşte profesorul care i-o predă. Relaţia apropiată sufleteşte este cu atât mai necesară când vorbim despre un diriginte.
Ştiu că toată lumea îşi dă cu părerea despre cum ar trebui să funcţioneze sistemul de educaţie în România. Şi mai ştiu că părerile nu sunt ascultate. În loc să mergem înspre bine, mergem înspre tot mai rău. Mai primim un manual de sport, mai scad salariile profesorilor, mai numărăm şcolile cu WC în curte şi aşa mai departe. Apoi ne amintim de rezultatele slabe de la examenele naţionale şi acuzăm profesorii că nu îşi fac treaba şi elevii că nu învaţă suficient. Sigur, fiecare îşi are partea lui de responsabilitate. Dar să nu uităm că peştele de la cap se împute. Şi atâta timp cât vom avea miniştri ai educaţiei care nu s-au ocupat aşa cum trebuie nici măcar de propria educaţie, nu văd cum s-ar putea ocupa eficient de educaţia altora.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu