Te trezeşti sictirită, îţi tragi plapuma peste cap şi gemi. Ai vrea să faci telefonul bucăţi, ai vrea să arunci cu perna înspre mama, care îţi spune: “Puiule, hai sus. Trebuie să mergi la şcoală!”
E prima zi de şcoală, bradul împodobit încă îşi aruncă strălucirea înspre tine, deşi deja încep să-i cadă acele, pisica s-a obişnuit cu el şi nu se mai joacă cu globurile, iar tu ai vrea ca azi să fie 24 decembrie. Dar nu e. E luni, 15 ianuarie, ziua considerată cea mai deprimantă din an. Bleah!
Te ridici somnoroasă din pat, te speli pe faţă şi pe dinţi, îţi îmbraci puloverul primit cadou de la Moş Crăciun (are gusturi bune, moşul ăsta!), sari peste micul dejun, pentru că e deja târziu, îţi arunci pe umăr geanta în care ai uitat să îţi pui caietul şi pixurile şi o zbugheşti spre şcoală.
Strada e cenuşie, plouată, nu a nins mai deloc în iarna asta, de abia ţi-ai încercat schiurile, te gândeşti că, din punctul ăsta de vedere, vacanţa a fost o pierdere de vreme. Îţi vin în minte momente din vacanţă, ciocolata caldă băută cu cea mai bună prietenă la cafeneaua voastră preferată, împodobitul bradului împreună cu familia, în timp ce pisica se încâlcea printre ornamente şi beteală, seara de Ajun, când ai primit tot ce ţi-ai dorit şi ceva în plus, doar că ţi-ar fi plăcut ca şi el să fie acolo, filmele văzute la mall, la care ai râs de te-ai prăpădit, petrecerea de Anul nou, unde a apărut şi el pe la miezul nopţii, la braţ cu o alta, cartea frumoasă pe care ai descoperit-o în a treia zi din ianuarie, când ai lenevit în pijama toată ziua. Da, a fost o vacanţă frumoasă, chiar dacă tu speraseşi că va fi altfel. Că veţi privi împreună artificiile la Revelion, cu câte un pahar de şampanie în mână, că te va strânge uşor de degete şi, la ora 12 fix, te va săruta pentru prima oară.
Dar nu-i nimic, şcoala începe iar şi, chiar dacă la ora de fizică vei încerca să pari cât mai mică, aproape transparentă, astfel încât profesorul să nu te provoace la răspuns, la ora de română vei râde în hohote la glumele colegului din ultima bancă. Vei avea din nou lucrări de control, dar prietena ta cea mai bună, care e şi colega ta de bancă, va fi alături de tine, şi împreună obstacolele sunt mai uşor de trecut. Iar cu el te vei întâlni din nou pe coridorul unde sunt situate clasele voastre şi îl vei face să regrete că nu te-a ales pe tine.
E timpul pentru un nou început.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu