Dragostea va veni la timpul ei

S-ar zice că e simplu: anul se apropie de sfârşit, este momentul bilanţului. Şi totuşi, nimic mai complicat. Este momentul în care toate amintirile dureroase se îngrămădesc în mintea ta, de parcă totul s-ar fi întâmplat ieri. Dragostea neîmpărtăşită. Prima. Speranţa călcată în picioare, admiraţia ignorată, toate eforturile tale aruncate la gunoi. Şi mângâierea aceea pe dosul palmei declarată drept cu totul întâmplătoare. Dezastru revenit în actualitate.

Ştiu, e o catastrofă. Nu voi fi ca mama ta, nu-ţi voi spune “Lasă, va trece, vei mai iubi de multe ori, şi mult mai serios decât acum.” Pentru că ştiu că pentru tine totul a fost foarte serios. Pentru că ştiu că eşti convinsă că nu vei mai iubi niciodată la fel. Pentru că ştiu că tu crezi că nu mai e nimeni pe lume ca el.

De fapt, ai dreptate. Nu e nimeni pe lume la fel ca el. Cum nu e nimeni pe lume la fel ca tine. Nu vei uita niciodată iubirea aceasta. Şi ştii ceva? Ceea ce ai trăit anul acesta îţi va influenţa alegerile în dragoste şi pe viitor. TOATE alegerile în dragoste.

Aşa că nu e nimic mai stupid decât să-ţi spună un adult că ceea ce tu trăieşti acum nu e serios. Că nu e important şi că va trece. Prima iubire e întotdeauna importantă. E iubirea în care dăm totul, chiar dacă nu primim nimic în schimb. E momentul acela când întreaga lume, cu părinţii, cu prietenii, cu şcoala, se face mică, mică de tot, aproape invizibilă, şi singura fiinţă care contează rămâne ea, persoana care ţi-a furat sufletul. E momentul acela când imaginaţia ta dă totul pe repede înainte şi brusc te vezi aşezată la casa ta, trezindu-te dimineaţa alături de el, crescând copiii lui şi îmbătrânind frumos alături de el. E momentul acela când ţi se pare că ai venit pe lume doar pentru a-l întâlni pe el. Şi că viaţa ta, fără el, nu ar avea niciun rost.

Părinţii tăi ar trebui să îşi aducă acum aminte că şi ei au trecut prin asta. Şi, cel mai probabil, nu împreună. Că şi ei au avut câte o mare dragoste la 16 ani, pe care au pierdut-o, fiind convinşi că era sfârşitul lumii. Că şi ei au fost convinşi că nu vor mai iubi niciodată pe nimeni.

Dar uite că ei sunt împreună şi, chiar dacă uneori îi auzi certându-se, poţi să fi sigură că se iubesc. Căci dragostea reală aşa arată, nu cu ei doi pupându-se toată ziua şi spunându-şi mereu “iubi” şi  “iepuraş”.

Aşa că închide-te în camera ta pentru câteva ore şi jeleşte. Plângi cu lacrimi de crocodil, dar nu înainte de a te fi demachiat. Apoi alătură-te familiei tale, priveşte-ţi părinţii şi spune-ţi că, într-o zi, vei fi la fel ca ei: acum certându-l că a uitat să înlocuiască rola de hârtie igienică din baie, acum zâmbindu-i pe furiş, când unul dintre copii face o boacănă drăguţă. Dă-ţi voie să fii tristă, dar nu dispera. Şi, ca să îţi revii, roag-o pe mama să mergeţi la cumpărături şi să îţi povestească despre prima ei dragoste.