miercuri, 11 iulie 2018

Vreau o ţară de adolescenţi

În urmă cu câteva zile, un grup de elevi de la Colegiul Național “Samuel von Brukenthal“, împreună cu un profesor, au ieşit în curtea şcolii, în timpul orei de istorie, şi au participat la un protes. Întrucât curtea este situată chiar în preajma sediului PSD Sibiu, unde de mai multe luni se desfăşoară protestul celor de la Vă Vedem din Sibiu, gestul elevilor a fost interpretat ca având conotaţii politice. Apoi, alţii au crezut că protestul elevilor era legat de decizia ministrului educaţiei de a reduce fondurile alocate unor universităţi de prestigiu din ţară. Se pare, însă, că profesorul implicat ar fi un pedagog din Elveţia, care a dorit să le arate elevilor cum funcţionează democraţia. Una dintre elevele implicate a precizat şi că ea şi colegii ei au profitat de moment pentru a protesta împotriva situaţiei politice din România, dar fără a afişa sau a striga vreun mesaj în acest sens.

Iniţiativa pedagogului elveţian este salutară. Tinerii trebuie să ştie că au dreptul să îşi exprime părerea, că au puterea de a schimba lucrurile care nu le plac în societate sau în mediul politic, că trebuie să se implice în buna funcţionare a democraţiei. Mai ales în aceste momente, în care iliberalismul are tot mai mulţi adepţi în Europa, este timpul să ne mobilizăm. Este timpul să ne aducem aminte că democraţia nu este veşnică şi că libertatea noastră nu este un drept câştigat pentru toată viaţa. Că toate acestea să păstrează prin luptă. Iar lupta implică informarea zilnică, votul, dar şi alte forme de manifestare a libertăţii de exprimare, cum ar fi petiţiile, audienţele, protestele.
Toate acestea se deprind prin educaţie. Iar educaţia se face încă din copilărie şi adolescenţă. Adolescenţii au un simţ foarte ascuţit al dreptăţii. Câd îi faci o nedreptate unui adolescent, el reacţionează imediat. Acest simţ se toceşte mai târziu, la majoritatea oamenilor. Apar, în schimb, conformismul, lehamitea, sentimentul de inutilitate, dezgustul, saturaţia. Adolescenţii, însă, sunt idealişti şi sunt gata să lupte pentru principii. Ei au o energie debordantă şi o curăţenie sufletească încă nealterată. Prea puţine dezamăgiri i-au afectat în scurta lor viaţă şi prea lung e timpul dinaintea lor, pentru a nu-şi folosi toată puterea spre a-şi face viitorul mai bun. Ei, însă, au alternative : dacă văd că nu au şanse să îşi facă un viitor bun aici, vor pleca să şi-l caute în altă parte. Noi, adulţii, noi, societatea, trebuie să îi convingem să rămână.

Mi-aş dori ca România să fie o ţară de adolescenţi. Mi-aş dori ca idealismul, energia şi simţul dreptăţii să ne guverneze. Mi-aş dori să facem mai des exerciţii precum pedagogul elveţian, exerciţii la care să participăm cât mai mulţi adolescenţi şi adulţi. Şi poate că atunci am avea o şansă să îi convingem pe tineri să nu mai plece.

2 comentarii:

  1. That way, you’ll get an concept of which platform is most fitted for you, and you may leap directly to its evaluation section. There's casino motion 24/7 on the Natural8 casino with selection of|quite a lot of|a wide selection of} games starting from card games, dice games, and online slots. Winning blackjack takes luck and a small amount of 우리카지노 talent to know when to attract another card and when to stop. The dealer depends as a lot on luck because the players do, so the odds of winning are fairly even.

    RăspundețiȘtergere
  2. The details are still being labored out by the Pennsylvania Gaming Control Board, which thus far has accredited interactive gaming licenses for five of 10 casinos that have utilized. Before the casinos can launch online gaming, nevertheless, the gaming board wants to check the operators' security systems, together with the precision of their geolocation software program. Online gaming in Pennsylvania, which incorporates poker, simulated slot machines, and table games corresponding to blackjack, is expected to be launched by yr's finish. New York allowed New Jersey to race to an early lead in sports activities betting by its refusal to right away|to instantly} enable mobile wagering. Former Gov. Andrew Cuomo for years insisted that permitting mobile betting would violate the state’s structure, however New York permitted it starting Jan. 9 of this yr. Individuals have up until to one of} one|to 1} yr to say their winnings 카지노사이트 from a bet on a game or occasion.

    RăspundețiȘtergere