Depresia şi suicidul la adolescenţi

Depresia este o stare des întâlnită la adolescenţi. Conform unor statistici, doi din zece adolescenţi suferă de depresie. Fenomenul este legat de schimbările majore prin care tânărul trece în perioada adolescenţei, de încercările sale de a se desprinde de copilărie şi de a deveni adult. În adolescenţă, totul se schimbă: corpul, mintea, relaţiile sociale, relaţiile cu părinţii. Apare nevoia ca tânărul să îşi definească identitatea, dar şi nevoia acestuia de a găsi iubirea. De multe ori, imposibilitatea de a se face iubit de către cea aleasă/ cel ales determină instalarea unei tristeţi cronice. De asemenea, foarte importantă pentru adolescenţi este relaţia cu cei de vârsta lui, cu prietenii sau colegii de şcoală.

Adolescentul se simte, de multe ori, exclus, are impresia că nu se poate integra, de aceea acceptarea în cercul de prieteni este foarte importantă pentru el. De multe ori, pentru a fi acceptat, adolescentul adoptă comportamentul anturajului, ceea ce poate însemna inclusiv consum de alcool sau droguri.

Este foarte important ca părinţii să menţină un dialog deschis cu adolescentul. Desigur, tânărul nu va dori întotdeauna să stea de vorbă cu părinţii, despre care simte uneori că nu au capacitatea de a-l înţelege. Dar tânărul trebuie să ştie că părinţii lui reprezintă o constantă, o oază de linişte şi de încredere, la care poate apela cu orice problemă, fără să se teamă de consecinţe. Părinţii, pe de altă parte, trebuie să cunoască anturajul tânărului, iar dacă acesta ridică probleme de comportament sau consum de substanţe interzise, vor şti că şi copilul lor are aceleaşi probleme.

Depresia se manifestă prin autoizolare, prin lipsa interesului faţă de ceea ce se întâmplă în jur, prin obţinerea unor rezultate slabe la şcoală. De asemenea, se poate manifesta prin probleme ale somnului (fie insomnii, fie dorinţa de a dormi foarte mult) sau prin probleme de alimentaţie (lipsa poftei de mâncare, care poate degenera în bulimie sau anorexie).

Depresia, dacă nu este tratată, poate avea un final tragic. Conform unor statistici, suicidul este a doua cauză de mortalitate în rândul adolescenţilor. Din fericire, depresia poate fi tratată, adolescentul poate fi ajutat să îşi depăşească problemele, chiar dacă el nu vede nicio soluţie pe moment. De altfel, el apelează la suicid ca la o ultimă şansă de rezolvare a problemelor sale, după ce a încercat şi alte variante. Nu trebuie să se ajungă aici, însă. Este bine, pe de altă parte, că în ziua de azi vizita la psiholog nu mai este privită ca un act ruşinos, ca un lucru care trebuie ascuns, şi inclusiv adolescenţii acceptă mai uşor ajutorul venit de la specialişti.

Când romanele despre ţărani şi cele despre domnişoare exagerat de timide nu te reprezintă

Vara e în toi şi vacanţa are gustul dulce al pepenelui copt. Nu aveţi teme, nu aveţi obligaţii, părinţii vă permit să vă treziţi la prânz şi să vă prelungiţi serile în cluburi. Viaţa e frumoasă.

Şi totuşi, ceva lipseşte. O evadare în alte lumi, un stimulent al imaginaţiei, o poveste. Sau mai multe. Dacă în timpul anului şcolar nu prea citiţi în afara lecturilor obligatorii, pentru că timpul nu vă permite, acum e momentul să vă faceţi de cap. Adică să citiţi orice doriţi, fără restricţii. Gustul libertăţii nu a fost niciodată mai plăcut.

Poate că romanele despre ţărani care îşi pierd pământul, sau cele în care o domnişoară se ruşinează pentru că i s-a dezvelit glezna în faţa pretendentului ei nu sunt pe gustul vostru. E firesc, ele aparţin unor alte vremuri, unor alte concepţii despre viaţă, unor alte preocupări. Dar ele sunt cuprinse în programa şcolară şi trebuie citite. Sigur, facem ce trebuie, dar nimic nu ne împiedică să mai facem şi ce ne place, nu?

Eu zic să încercaţi să citiţi literatură contemporană. Literatura care se scrie acum, şi care este despre oamenii de acum, cu preocupările lor, cu visurile şi fricile lor. Romane, povestiri sau poezie. Să ştiţi că nu toţi poeţii sunt morţi, ba unii dintre ei sunt chiar tineri şi frumoşi.

Poate că părinţii voştri nu ştiu să vă îndrume în lumea literaturii. Poate că nici profesorul de limba română nu prea are contact cu scrierile recente. Se întâmplă adesea, din păcate. Dar orice căutare pe Internet, în revistele literare, pe site-urile editurilor sau în librăriile online vă va oferi posibilitatea de a alege. Vă recomand să alegeţi scriitori români, pentru că, credeţi sau nu, la ora actuală în România se scrie foarte bine.

Şi nu doar Mircea Cărtărescu scrie în România la ora actuală, deşi el o face foarte bine (vă recomand “Nostalgia” şi „De ce iubim femeile”). Ci şi un Dan Lungu, o Ioana  Nicolae, un Teo Bobe, un Dan Coman, o Nora Iuga, un Marin Mălaicu Hondrari, o Adriana Bittel, un Octavian Soviany sau o Anca Vieru. Şi, desigur, mulţi alţii.

Îţi trebuie un anumit curaj să începi o carte nouă. Te uiţi la copertă şi ai o mică spaimă, te întrebi dacă urmează să iubeşti cartea aceea, sau să o deteşti, te întrebi dacă merită să investeşti timp în ea, sau poate că ar fi preferabil să te uiţi la un film. Cel mai bine e să citeşti ce scrie pe coperta a patra, câteva recomadări sau citate, dar nu foarte multe, astfel încât surpriza să se menţină vie. Şi apoi să începi, încrezător, să citeşti o pagină, două, trei, zece. Dacă după primele pagini nu devii curios, atunci mai bine lasă cartea deoparte şi începe o alta. Cu siguranţă vei găsi una care să te atragă. Şi care să îţi facă vacanţa mai frumoasă.

PS: bonus, un banc proaspat din Turcia.
La inchisoare un detinut merge la biblioteca si solicita o carte anume.
- "Ne pare rau, cartea nu o avem dar avem autorul"

Aţi vrea să fiţi voluntari?

Dragi elevi băimăreni,

Vă gândiţi vreodată cât de norocoşi sunteţi? Câtă şansă aţi avut atunci când v-aţi născut în familiile acelea şi nu în altele, aflate la marginea societăţii? Ştiţi că, alături de noi în acest oraş, trăiesc copii de vârsta voastră care nu au avut acelaşi noroc şi care, poate, dacă ar fi fost lăsaţi să frecventeze şcoala încă din clasa întâi, astăzi v-ar fi fost colegi? Ar fi învăţat alături de voi şi peste ani ar fi devenit oameni realizaţi profesional, cu familii frumoase, cu un cerc de prieteni apropiaţi alături de care ar fi ieşit seara la restaurant? Ei, însă, sunt cerşetori azi şi vor fi şi mâine, sunt alcoolici sau dependenţi de droguri, sunt oameni care caută în gunoaie, sunt cei pe care nu vrem niciodată să îi vedem. Totul, dintr-o întâmplare. Dar şi din faptul că societatea noastră a eşuat să îi ajute.

Poate că ştiţi toate lucrurile acestea, dar nu vă gândiţi niciodată la ele. Poate că fac parte dintr-un univers paralel. Dar eu am mai spus aici cât este de importantă empatia: capacitatea noastră de a ne pune în pielea celuilalt. De a ne imagina ce simte cel de lângă noi, prin ce stări trece, şi de a simţi compasiune.

Noi nu vom trăi niciodată cu adevărat singuri. Trăim într-un sistem de relaţii, unele mai strânse, altele mai laxe, care formează comunitatea şi, în sens mai larg, societatea. Suntem dependenţi unii de alţii. Şi suntem, fiecare dintre noi, responsabili pentru ceilalţi. Nu putem spune că nu ne interesează persoanele blonde. Sau persoanele roşcate. Sau persoanele grase. Sau persoanele sărace. Toţi aceştia fac parte din societate, sunt egalii noştri. Egali în drepturi, conform Constituţiei. Avem o datorie morală faţă de cei mai puţin norocoşi: aceea de a încerca să îi ajutăm. De multe ori, ceea ce nu reuşeşte să facă statul, fac organizaţiile non-guvernamentale. Există şi în Baia Mare mai multe ONG-uri care se ocupă de oamenii din pungile de sărăcie ale Băii Mari. Unii dintre noi donează pentru aceşti oameni lucruri de strictă necesitate. Alţii se implică mai profund, derulând proiecte care îi ajută, educative sau de alt gen.

Voi, ca elevi, puteţi să vă implicaţi făcând voluntariat. Nu riscaţi nimic dacă încercaţi. Există o mare posibilitate ca această activitate să vă placă. Şi, dacă o veţi continua, cel mai probabil vă va conferi un sens vieţii. Veţi simţi că trăiţi pentru o cauză. Vă veţi schimba radical. Pentru că educaţia unui tânăr nu se face doar în familie sau la şcoală, ea se face şi în societate. Cunosc tineri care s-au schimbat complet după ce au activat câţiva ani într-un ONG. Au devenit mai responsabili, mai implicaţi, mai empatici, mai de încredere. Astfel de activităţi au efecte pe termen lung şi, cine ştie, poate că peste câţiva ani veţi deveni activişti.

Când oamenii buni nu fac nimic

În şcolile româneşti, cel mai rău lucru care ţi se poate întâmpla este să fii diferit. Dacă eşt prea scund, prea gras, prea efeminat sau prea “moale”, rişti să fii exclus din grup. Cel puţin atât. Dar, de cele mai multe ori, „pedeapsa” e mai mare. Colegii “cool” vor începe să te tachineze, să te lovească, să îţi umble în ghiozdan, să te hărţuiască pe Internet. Şi toate astea, doar pentru că, sub un aspect sau un  altul, nu eşti la fel ca ei.

Fenomenul de bullying cunoaşte o amploare îngrijorătoare în România. Conform unui studiu al organizaţiei “Salvaţi Copiii” din 2016, 37% dintre copiii participanţi la chestionar au afirmat că s-au răspândit zvonuri umilitoare şi denigratoare în şcoală despre ei, 84% dintre copii spus că au fost martorii unei situaţii în care un copil ameninţă un altul, 80% a uneia în care un copil este umilit de alt copil, iar 78% au asistat la situaţii repetate în care un copil era îmbrâncit şi lovit uşor de către alţi copii. (Sursa, aici: http://www.mediafax.ro/social/bullying-ul-un-fenomen-in-crestere-in-scoala-romaneasca-ne-crestem-copiii-cu-palma-la-fund-cu-etichete-puse-in-frunte-3-din-10-elevi-sunt-amenintati-cu-bataia-de-colegi-16760675).

O treime din elevi sunt ameninţaţi cu bătaia de colegii lor, arată studiul. Cercetarea se opreşte şi asupra motivelor care îi fac pe elevi să devină agresori. Aflăm, astfel, că cei mai mulţi dintre ei provin dintr-un mediu familial complicat, violent – fizic sau emoţional – şi că agresorii vor deveni, în timp, infractori.

Problema în micile comunităţi – de elevi, în cazul de faţă – este că prea puţini colegi aleg să se solidarizeze cu victimele. Chiar dacă unii tineri au capacitatea de a realiza că violenţa asupra colegilor mai slabi nu este un lucru corect, de cele mai multe ori ei asistă pasivi la bullying. Aceşti tineri ar trebui să aibă curajul de a se solidariza cu victimele, de a le lua apărarea, de a spune ceea ce cred, de a-şi face auzită vocea. Faptul că tu permiţi ca un coleg să fie umilit sau lovit nu te face cool, ci te face complice al unui viitor infractor. Ţine minte: „Pentru ca răul să triumfe, este suficient ca oamenii buni să nu facă nimic.” (Edmund Burke)

Lumea aceasta este astfel constuită încât niciun om să nu fie la fel ca celălalt. Fiecare dintre noi avem calităţi şi defecte, puncte tari şi slăbiciuni. Ba, de multe ori, ceea ce unuia i se pare a fi un defect, altul o să îl considere o calitate. Ceea ce ne face să putem convieţui sunt respectul faţă de celălalt şi empatia – capacitatea noastră de a ne imagina ceea ce simte celălalt. Trebuie să apreciem diversitatea acestei lumi şi să ne gândim că, dacă toţi am fi la fel, viaţa ar fi extrem de plictisitoare. Băiatul bleg din fundul clasei poate că va deveni un cercetător renumit. Fata grasă de la geam poate că va fi cândva diriginta copilului tău. Colegul cu un mic handicap poate că va fi un informatician căutat de multe firme peste câţiva ani. Poate că ceea ce îţi spun eu acum ţi se pare ficţiune, dar peste câţiva ani – zece, douăzeci – când te vei întâlni din nou cu foştii colegi, îmi vei da dreptate. Şi atunci vei regreta faptul că ţi-ai agresat colegii sau că ai asistat la scene de violenţă fără să spui nimic. Dar va fi prea târziu, pentru că acei colegi agresaţi vor fi suferit deja extrem de mult.

Adolescenţa, această vârstă haotică

Nimic nu îi sperie pe părinţi mai mult decât faptul că al lor copil devine adolescent. Vârsta aceasta, care presupune schimbări majore în dezvoltarea creierului şi în plan hormonal, îi face pe tineri să fie atât de debusolaţi, să se comporte atât de haotic, încât de multe ori părinţii nu ştiu cum să gestioneze situaţia. În această perioadă, se întâmplă adesea ca părinţii să îl găsească pe copilul lor nesuferit şi obraznic, iar el, la rândul său, să ajungă să aibă sentimente negative faţă de părinţi, considerându-i cicălitori, neînţelegători şi chiar rău intenţionaţi.

De multe ori, puntea comunicării între generaţii se rupe, nervii şi frustrările împiedică părţile să ajungă la un compromis, tânărul se îndepărtează de familie, iar părinţii devin disperaţi şi neputincioşi. În cazul în care această situaţie persistă, este recomandabil să fie cerut sfatul unui specialist. Un psiholog bun va sfătui familia cum să gestioneze diferitele situaţii de criză, însă greul tot pe umerii părinţilor va rămâne.

Adolescenţa este o perioadă de trecere de la copilărie la maturitate, în care tânărul dobândeşte nevoia de independenţă faţă de părinţi şi nevoia de a se integra într-un nou grup social. Nu este recomandabil ca libertatea să îi fie îngrădită total şi să îi fie stopate aceste două tendinţe, pentru că el se va încăpăţâna, se va revolta şi ar puteasă ia decizii proaste. Totuşi, nici o libertate totală nu este bună, dat fiind că lumea de azi prezintă numeroase pericole pentru tineri. La vârsta adolescenţei, căutăm satisfacţii rapide, căutăm activităţi care nu necesită un efort mare şi care ne recompensează imediat. În plus, creierul adolescenţilor nu este suficient dezvoltat, astfel încât ei nu pot aprecia corect consecinţele propriilor fapte. Aşa încât o supraveghere discretă şi o îndrumare inteligentă este de preferat. Ce e drept, linia fină dintre prea multă şi prea puţină libertate este greu de urmat chiar şi pentru cei mai bine intenţionaţi părinţi. Este bine, însă, să îi spunem copilului că îi este permis să facă greşeli, pentru că din greşeli va învăţa, şi să îl încurajăm ca, atunci când greşeşte, să vină să ne spună.
Desigur, dacă o face, vom încerca să îl înţelegem, nu să îl tragem imediat la răspundere sau să îi repetăm enervantul „ţi-am spus eu!”. De asemenea, este recomandabil să nu oferim sfaturi copilului decât atunci când acesta ni le cere. Tânărul doreşte să se descurce singur, este la vârsta la care îşi încearcă aripile, iar sfaturile noastre oferite prea des pot fi interpretate ca o cicăleală. Riscul este ca adolescentul pur şi simplu să nu mai fie atent la ce îi spunem, iar altădată să se ferească a mai purta o conversaţie profundă cu noi.

Cum învăţăm în vacanţă?

E vară, e soare, e vacanţă. Ce ar trebui să facă elevii? Ce vor ei, ar replica, probabil, elevii înşişi. Şi, desigur, ar avea dreptate. Cu câteva nuanţe.

Mintea adolescenţilor este ca un burete care absoarbe din jur tone de informaţii. De cele mai multe ori, ei sunt nevoiţi să aboarbă lecţiile din clasă şi din manuale. În vacanţă, însă, ei doresc să se odihnească, să se relaxeze, să se distreze. Şi chiar asta trebuie să facă. Însă nu înseamnă că, distrându-se, nu pot învăţa în continuare.

Dacă aş fi din nou adolescent, cel mai mult mi-aş dori ca în vacanţa de vară să călătoresc în străinătate. Să-mi iau rucsacul şi să plec în lume. Aş putea alege excursiile organizate sau aş putea, pur şi simplu, să explorez ţări în care nu am mai călătorit până acum. Călătoriile sunt cel mai plăcut mod de a acumula cunoştinţe. Dacă cunoşti măcar o limbă străină, la nivel de conversaţie, şi dacă ai un telefon, pentru a putea accesa hărţi, este imposibil să nu te descurci. Desigur, nu orice tânăr îşi poate permite să călătorească. Unii au o situaţie financiară precară. Dar chiar şi în astfel de cazuri se pot găsi soluţii, cu cazare la alţi tineri acasă, spre exemplu. În orice caz, reţelele sociale şi proiectele şcolare internaţionale oferă tinerilor români o deschidere nebănuită, şi lor le este astăzi mai uşor ca oricând să îşi facă prieteni în alte ţări.

Cel mai potrivit mod de a cunoaşte o cultură străină este să stai de vorbă cu oamenii. Să te amesteci cu localnicii, să locuieşti cu ei, să vorbeşti cu ei, să vizitezi locurile pe care ei le frecventează, şi nu doar obiectivele turistice pe care le găseşti prin ghiduri. Sigur, nici ghidurile turistice nu sunt de lepădat: când mergi într-un oraş străin, ar trebui să ai deja o idee despre principalele atracţii din repsectiva localitate, despre ocupaţiile localnicilor şi despre obiceiurile lor.

Nu este important ce ţară alegi să vizitezi. Orice cultură are de oferit o grămadă de lucruri interesante şi frumoase. Va fi o provocare şi un deliciu să descoperi lucrurile care te apropie de acei oameni, dar şi lucrurile pe care ei le fac, le gândesc sau le spun diferit. Totuşi, asigură-te că nu mergi într-o zonă periculoasă, măcinată de războaie sau conflicte interne ori de ameninţări naturale.

Dacă vei opta pentru o excursie în străinătate, vara ţi se va părea mai lungă, mai interesantă, iar perspectiva ta asupra lumii va începe să se schimbe. Vei învăţa mai multe despre diversitate, despre toleranţă, abilităţile tale de comunicare se vor îmbunătăţi şi, nu în ultimul rând, vei deveni mai curios faţă de lumea din jur. Iar a fi curios este primul pas spre înţelepciune.

Găsirea unui loc de muncă – semnul de întrebare al fiecărui absolvent

Se ştie, coşmarul fiecărui absolvent este găsirea unui loc de muncă. Perioada aceea moartă, în care nici nu mai eşti elev, dar nici nu te-ai îndreptat spre o facultate, când ai dori să începi să munceşti şi să câştigi primii tăi bani, dar nimeni nu vrea să te angajeze, este de-a dreptul deprimantă.
Singura ta şansă este să te înregistrezi la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă, măcar ştii că vei primi câţiva lei lunar. În condiţiile în care, în România, şcoala este prea puţin adaptată nevoilor pieţei de muncă, găsirea unui job poate fi cu adevărat o problemă pentru un tânăr.
Şcolile duale, despre care s-a vorbit atât, sunt, de cele mai multe ori, doar un vis.
Şcolile profesionale au dispărut. Chiar şi absolvenţii de facultate sunt nevoiţi, de multe ori, să lucreze în domenii diferite de cele în care s-au specializat. Şi totuşi, în ultima vreme începe să fie ceva mai bine.
De fapt, binele porneşte de la ceva rău: migraţia în masă a românilor peste hotare, în căutarea unei atmosfere mai respirabile şi a unor salarii decente. Agenţii economici din ţară se confruntă tot mai mult cu lipsa forţei de muncă, motiv pentru care devin mai flexibili.
Mulţi dintre ei recurg la soluţia calificării angajaţilor la locul de muncă. Mai exact, ei angajează persoane fără experienţă şi fără şcolarizare în domeniu, şi acceptă ca o vreme aceste persoane să fie mai puţin productive, timp în care ele se califică muncind. Este o investiţie pe termen lung, cu avantaje şi dezavantaje.
Avantajele ar fi că aceşti agenţi economici îşi găsesc mai uşor personal şi că angajaţii învaţă să lucreze conform cerinţelor respectivului agent economic, fără să aducă în spate obiceiuri nesănătoase dobândite, eventual, la un alt loc de muncă.
Printre dezavantaje s-ar număra eficienţa mai redusă, la început, şi pericolul ca alte firme din acelaşi domeniu să profite, oferind angajaţilor deja calificaţi un job mai atractiv. Vestea bună este că agenţii economici, de voie, de nevoie, se adaptează. Iar asta este în beneficiul oamenilor.
Pe de altă parte, greul nu ar trebui să cadă doar pe spatele firmelor, ci ar fi necesar ca în România să existe şcoli care să califice tinerii în diferite meserii, cerute pe piaţa muncii. Pentru aceasta, ar trebui să existe o strânsă colaborare între Ministerul Educaţiei, prin Inspectoratele Şcolare Judeţene, şi agenţii economici din fiecare judeţ, pentru a lua naştere aşa-zisele şcoli duale. Desigur, bine ar fi să existe o politică la nivel naţional, de resuscitare a vechilor şcoli de meserii, duse la dispariţie tot prin decizii guvernamentale, greu calificabile.