Universul fascinant al Muzeului de Artă

Când spui muzeu, mulţi oameni dau din mână, plictisiţi. Sălile lungi, pline de exponate, pe care le parcurgi uneori în ore întregi, nu le trezesc interesul. Însă obiectele acelea vorbesc despre o lume. Ele cuprind informaţii, poveşti şi mistere pe lângă care filmele poliţiste sunt o nimica toată.

Situaţia se schimbă atunci când personalul muzeului începe să îţi explice câte ceva despre patrimoniul deţinut de instituţie. Iar când asta se întâmplă unor persoane aflate la începutul vieţii, experienţa poate să le marcheze pentru totdeauna.

La Muzeul Judeţean de Artă “Centrul Artistic Baia Mare”  sunt expuse, permanent sau temporar, lucrări de artă de mare valoare, multe dintre ele legate de istoria culturală a oraşului nostru. Există lucrări din momente variate, de la primii colonişti conduşi de Simon Hollosy, care a înfiinţat aici, în 1896, Şcoala de pictură, şi până la artişti contemporani, pe care îi poţi întâlni pe stradă sau la o cafenea, în Centrul Vechi.

Aici, la Muzeul de Artă, lucrează, alături de colegii ei muzeografi, pedagogul muzeal Emese Bonta, cea mai bună prietenă a copiilor şi tinerilor care vizitează muzeul. Marea ei calitate este că ştie cum să le arate celor mai tineri vizitatori poveştile din spatele tablourilor, semnificaţia simbolurilor utilizate de artişti, universul clădit de aceştia din culoare şi forme. Chiar dacă tinerii sunt sceptici înainte de a ajunge la muzeu, cu siguranţă ei pleacă fascinaţi de acolo.

Am rugat-o pe Emese Bonta să ne povestească felul în care decurge o vizită a unei clase de adolescenţi la Muzeul de Artă din Baia Mare. “Vizita începe cu întrebarea: “Ştiţi că avem o stradă în Baia Mare, cu numele Hollosy Simon, ştiţi cine a fost el?” Unii se prind, majoritatea nu ştiu dar află, le prezint pe scurt istoria Şcolii de pictură. Pe adolescenţi îi provoc/motivez/încurajez să gândească, le spun despre mass-media care le oferă informaţia gata preparată, pe care ei o înghit fără să gândească, pe când o pictură nu îşi dezvăluie tainele observatorului decât dacă acesta gândeşte şi cunoaşte. Cu adolescenţii vorbim mult despre simboluri. De exemplu, dacă luăm tabloul "Săpătorii", îi întreb dacă munca este o valoare şi de ce. Le spun că săpătorii/oamenii sunt o legătură între cer şi pământ/axis mundi, şi insist să gândească şi să răspundă de ce. Sigur că înainte de a aborda orice subiect le spun că fiecare tablou are o poveste, că în spatele aparenţelor se poate ascunde o taină, adică simbolurile, povestim despre culori şi ce semnifică acestea, creez controverse, vorbim despre natura duală a lucrurilor, pentru că, nu-i aşa, simbolurile, în general, sunt duale (de exemplu, roşu înseamnă iubire, dar şi agresivitate). Vorbim despre nuduri, deoarece se opresc în faţa unuia şi privesc cu un mic zâmbet în colţul gurii (na, unii râd de-a binelea) şi atunci le spun despre semnificaţia corpului omenesc, femeia care era sculptata şi pictată încă din antichitate cu sânii mari, pentru că simbolizează fertilitatea, maternitatea, dar şi frumuseţea, iar bărbaţii nud emană forţă, putere. Avem, spre exemplificare, lucrarea lui Thorma din prima sală. Am dese discuţii despre călăreţul nud al lui Pascu, şi le povestesc (dar nu înainte de a le pune întrebări, să descopere singuri mesajele) despre Gaugain, cum mergea în Tahiti pentru a picta frumoase nuduri şi chiar un călăreţ pe plajă. În lucrarea din muzeul nostru, pictorul ilustrează legătura dintre Dumnezeu – Om – Natura – Animal,  iar faptul că este nud călăreţul exprimă libertatea”.

Dupa încheierea vizitei, de cele mai multe ori elevii participă la ateliere de creaţie, care îi atrag foarte mult. Şi studenţii vin în vizită, adesea programul lor fiind structurat în funcţie de propriul domeniu de interes. Astfel, studenţii de la Mediu au participat anul trecut la un proiect legat de poluare, de factorii nocivi care distrug depotrivă patrimoniul cultural şi natura, iar studenţii de la Etnologie au aflat mai multe despre tradiţii şi au împletit coşuri.

Pentru liceeni, Muzeul de Artă organizează anual un concurs foarte interesant. Acesta presupune scrierea de eseuri şi/sau realizarea de filmuleţe pornind de la un tablou expus în muzeu, ceea ce înseamnă că se dă liber imaginaţiei şi creativităţii. Concursul este dotat cu premii, care sunt acordate în cadrul unei festivităţi. Ne povesteşte din nou Emese Bonta: “La începutul carierei mele de pedagog muzeal, băteam liceele la pas şi invitam elevii la muzeu, argumentând că muzeul este un mediu în care procesul de învăţare se poate desfăşura eficient, folosindu-ne de obiectele de patrimoniu pentru promovarea valorilor morale şi spirituale. După care am început să scriu proiecte pliate pe curriculum, cum este şi concursul de eseuri. Acesta a început la nivelul Colegiului Naţional “Gheorghe Şincai”, iar eu am văzut oportunitatea de a extinde concursul la mai multe licee. I-am propus profesoarei Suzana Pop Debreceni să participe la scrierea proiectului, pentru a obţine finanţare. Am mers la licee, am promovat concursul, am implementat proiectul, am organizat premierea şi cam atât.”

Dar nu e doar atât, proiectul a fost deosebit de frumos şi a avut mare succes în fiecare an, iar elevii s-au simţit minunat la muzeu. Şi, ce e mai important, şi-au dorit să revină.  

Moda pentru adolescente

Adolescentele adesea poartă coafuri, bijuterii şi haine care să le scoată în evidenţă şi care să li se potrivească. În lumea lor, moda joacă un rol important pentru stima de sine şi identitate.

Stilurile se schimbă, iar odată ce cresc, adolescentele îşi dau seama cât de departe vor să meargă pentru a se lansa în lume. Unele haine şi coafuri, care odată erau considerate subiecte interzise, acum sunt acceptate, încât adolescentele pot descoperi cine sunt şi ce vor să reprezinte...”

Află mai multe despre tendințe și accesorii și bijuterii în continuarea articolului aici: http://yve.ro/articole-moda/stiluri-si-tendinte-pentru-adolescente/

Cele mai citite cărţi din domeniul economic

„Cu ajutorul acestui articol cu cele mai citite carti (bestseller) doresc să împărtăşesc cu tine şi să-ţi prezint cele mai vândute şi cel bune carti de economie, afaceri, finanţe şi educaţie financiară de la cele mai importante edituri din România.”

Cele mai citite carti de pe Elefant.ro

Inteligenta emotionala in Leadership  de Daniel Goleman, Annie McKee, Richard Boyatzis
Gandire rapida, gandire lenta de Daniel Kahneman
Tehnici de a vinde  de Dale Carnegie, J. Oliver Crom, Michael Crom

Cele mai citite carti de pe eMAG.ro

Tata bogat, tata sarac – Robert T. Kiyosaki
Secretul mintii de milionar Ed. a III-a – T. Harv Eker
Confesiunile unui asasin economic (editie de lux) – John Perkins

Cele mai citite carti de pe Libris.ro

Know-how de Ram Charan
Dezvolta liderul din tine de John C. Maxwell
Curs de vanzari de Zig Ziglar

Citeste articolul original pe https://laurentiumihai.ro/carti-bestseller/

Copilul meu nu-i premiant

 „Sîntem o familie normală. Avem studii superioare, am fost premianţi şi olimpici amîndoi (eu mai puţin, doar la partea umană, soţul – universal), deci consider că pot vorbi pertinent.

Am urmat „cursul vieţii“ şi am primit în dar primul copil. Crescînd, a venit şi vremea grădiniţei, cea cu două educatoare. La una plîngea copilul, la cealaltă plîngeam noi, părinţii. Apoi, firesc, conform „cursului vieţii“ – şcoala.”

La gimnaziu, totul a luat-o razna destul de repede, faţă de ritmul molcom cu care ne obişnuiserăm deja. În primul rînd, crescuse copilul şi gîndea (gîndea!) singur, nu ne mai puteam ascunde comentariile şi nemulţumirile care începuseră să apară cu privire la sistemul de învăţămînt, deoarece le percepea şi fără să le audă de la noi.

...Şi acel obsedant „mami, nu mai vreau la şcoală!“...

Pe scurt: mate nu prea fac că s-au ales cu proful de mate diriginte (de unde intrarea în sistemul de meditaţii, care nu face obiectul acestei scrieri). Istorie: se dictează şi se umple tabla, se umplu pagini întregi de caiet, cu date şi războaie care trebuie memorate pînă la lecţia următoare, şi apoi uitate. Geografie – aici predă directoarea, care lipseşte frecvent, dar îi poate chema cu o oră mai devreme într-o zi cu şase ore, oră la care să nu vină în final, pentru că a avut consiliu (de care nu ştia?). Muzică: atunci cînd ştii că un elev nu are voce, îl umileşti să cînte în faţa clasei, ani de zile, excluzîndu-i nota 10 şi motivînd că şi la mate, dacă n-ai talent, nu iei 10??? Păi, la mate, dacă ai creier şi faci meditaţii, poţi lua 10, dar nu poţi să devii „cu voce“ nici după un milion de lecţii de canto! Aşa cred eu, cel puţin, şi faza cu matematica şi meditaţiile a fost deja dovedită. Franceza: intri tu, profesor, la prima oră din an şi, în loc de „bună-ziua, să facem cunoştinţă“ – că eşti nouă –, îi ameninţi că le dai 2 dacă nu-ştiu-ce. Religie: dictare şi copiere de pe tablă cît e ora de lungă. Desen: dictare şi copiere de pe tablă cît e ora de lungă, în termeni care n-au nici o legătură cu nivelul clasei respective. Sport. Aţi mai pomenit să nu-i placă ora de sport cuiva? Ei bine, da – copilului meu. Stai tu, profesor, pe margine, de vorbă cu celălalt profesor şi le arunci cîte o minge pe grupe de fete şi băieţi – jucaţi-vă volei şi fotbal, că noi vorbim. Nu orice copil e cîine, să fugă după os. Nu orice copil e turmă. Română: aici e mai complicat, nu că nu ar fi o profesoară bună, dar e un specimen ciudat, faţă de care nu prea ştii ce să simţi cînd nu simţi frică. Faptele ar fi că vine la jumătatea orei, uneori nu predă, dă tone de teste pe care nu le mai aduce nici anul următor şi alte tone de teme pe care, în condiţiile în care ieşi la ora 18,50 şi a doua zi intri la 11,00, trebuie să le faci, dintr-o culegere de 1 kg, indiferent ce materii mai ai în ziua respectivă. Chimie: intri tu, profesor, în clasă, şi le dai de lucru cinci minute, că ai de vorbit la telefon. Şi nu o oră faci asta, nici două, ci îţi faci un obicei, că merge. Etc. etc. Cursul vieţii fiicei mele a devenit vădit: dictare, memorare, turmă. În şapte ani de şcoală nu a întrebat-o nimeni, niciodată, indiferent la ce materie, ce crede ea despre absolut orice ar putea crede cineva ceva.

Continuarea articolului, aici: http://dilemaveche.ro/sectiune/tilc-show/articol/copilul-meu-nu-i-premiant

Vin sărbătorile. Cum ne împodobim sala de clasă?

Nimic nu e mai greu decât să te îndrepţi dimineaţa spre şcoală în perioada din preajma sărbătorilor, când mai e puţin până la vacanţă şi în jurul tău răsună colindele. Dar orele vor părea mai puţin anoste dacă le vom ţine într-o sală de clasă frumos împodobită.

Cum ne împodobim sala de clasă?

În funcţie de buget şi de imaginaţie, sala de clasă poate deveni un loc feeric. Bugetul poate fi strâns adunând mărunţiş de la fiecare membru al clasei. Nu e nevoie de mulţi bani, ci mai mult de iniţiativă şi fantezie.

Pe catedră, pe uşa clasei sau pe perete, deasupra tablei, se poate atârna o cununiţă de Crăciun.

Aceasta se poate cumpăra gata făcută (găsiţi cununiţe frumoase la Târgul Darurilor de Crăciun, care are loc în fiecare an la Biblioteca judeţeană, sau la Mama Fest, de la Centrul Rivulus Pueris), sau o puteţi confecţiona voi înşivă. Găsiţi toate materialele necesare la magazinele de artizanat din oraş. Aveţi nevoie de o cununiţă din polistiren sau din paie, de o panglică lungă din satin sau catifea sau de o rolă de hârtie creponată, de sârmă pluşată (se găseşte în diferite variante, în culorile Crăciunului, aurie, argintie, roşie etc), de un lipici bun şi de diferite ornamente care se pot lipi pe suprafaţa cununiţei: Moşi Crăciun sau omuleţi de turtă dulce confecţionaţi din fetru autoadeziv, clopoţei, zurgălăi, oameni de zăpadă etc. Fiecare dintre aceste obiecte sau seturi de ornamente costă maximum 10 lei. Important este să nu folosiţi excesiv de multe culori, să încercaţi să alegeţi o culoare dominantă şi să asortaţi ornamentele. Astfel, cununiţa va fi mai elegantă şi nu va arăta ca un papagal.

Dacă vă doriţi o cununiţă cu stil, puteţi să o îmbrăcaţi în fâşii de pânză de sac şi să o ornaţi cu felii uscate de mandarine, conuri de brad şi batoane de scorţişoară.

De asemenea, tot pentru a-l aşeza pe catedră, puteţi confecţiona un aranjament specific de Crăciun, folosind o farfurie colorată, o lumânare mai groasă şi nu foarte înaltă, cetină, globuri mici şi beteală sau spray pentru decorarea bradului. Ar fi bine, totuşi, să nu aprindeţi lumânarea, ca să nu se întâmple accidente.

Puteţi face rost de cetină de dimensiuni mai mari (din locurile unde se vând brazi) şi să o decoraţi cu globuri şi beteală, iar apoi să decoraţi clasa cu acele crenguţe.
Nişte baloane colorate vor înveseli şi ele atmosfera din sala de clasă.

Cu siguranţă, colegii voştri din celelalte clase vor dori imediat să împrumute ideea voastră, şi astfel şcoala va avea în scurt timp un aspect de sărbătoare.

Spor la decorat! :)

Tot mai mulţi adolescenţi beau cafea în mod regulat

 Examenele de la şcoală, dar şi exemplul celor din jur, reclamele de la televizor şi dorinţa de a părea maturi îi fac pe adolescenţi să încerce această băutură, care are deopotrivă calităţi şi efecte nocive.

          Am întrebat câţiva tineri când au început să bea cafea, în ce cantitate o consumă, cât de des şi care au fost motivele pentru care au făcut acest pas. Georgeta: “Am început să beau cafea la 18 ani, când trebuia să învăţ pentru Bac. Dar, în general, beau o ceaşcă de cafea la două zile.” Sandra: “Beau cafea de pe la 17 ani. Dar numai cafea solubilă 3 în 1, care este ceva mai slabă. O beau pentru că îmi place gustul.” Denisa: “Beau cafea cam de la 17, 18 ani, nu mai știu exact. În fiecare dimineață, cu mici excepții. Mi-a plăcut gustul, dar mă şi simt mai bine când beau. În sesiune, sau acum, când am avut licenţa, am băut și după-masă, pe la ora 18, sau mai spre seară, pe la ora 20”. Ara are 16 ani şi e încă elevă: „Am început să beau cafea anul trecut, de când am ore după-amiaza şi aveam nevoie să mă trezesc dimineaţa :)). Beau de obicei dimineaţa, dar nu în fiecare zi, cam o dată la două zile, câte o cană”. Ioana: “Nu beau cafea. Ocazional, beau câte un cappuccino, pentru că-mi place tare să văd laptele cu model deasupra ”. Paula are 18 ani, împliniţi de curând: “Până acum un an mai consumam uneori, dar m-am axat pe băutul de sucuri naturale, pentru că sunt mai sănătoase. Nu vreau să ajung dependentă de cafea, la fel ca unii dintre adulţii pe care îi cunosc.” Teodora: “Sunt băutoare de ceai și nu mă ating mai niciodată de cafea, pentru că mă agită foarte tare”. 

Consumul regulat de cafea are deopotrivă efecte pozitive şi negative asupra sănătăţii. Printre efectele benefice amintim: riscul redus de Alzheimer şi demenţă; incindenţa mai mică a bolilor vezicii biliare; riscul redus al bolii Parkinson; performanţe cognitive crescute (o memorie mai bună); antidiabetic; riscul redus de ciroză hepatică; risc redus de cancer oral, de esofag şi faringian; riscul redus al bolilor cardiovasculare; cafeaua este laxativă şi diuretică; antioxidant – reduce deteriorarea celulelor; reduce formarea plăcii dentare; reduce riscul de gută.

Printre riscurile consumului de cafea, cercetătorii semnalează:  dependenţa de cafea;  probleme gastrointestinale; modificări ale somnului, agitaţie, nervozitate; creşterea colesterolului; creşterea riscului de hipertensiune arterială; anemie; riscul de boli coronariene; risc crescut de acnee. În cazul gravidelor, consumul excesiv de cafea poate afecta negativ fătul, ducând până la decesul acestuia.

(Mai multe detalii despre efectele consumului de cafea găsiţi aici: http://www.umfcv.ro/efectele-consumului-de-cafea-asupra-sanatatiihttp://www.umfcv.ro/efectele-consumului-de-cafea-asupra-sanatatii.)

Alte studii au relevat faptul că efectele pe care cofeina le are asupra copiilor şi adolescenţilor sunt de scădere a ritmului cardiac şi de creştere a tensiunii arteriale. S-a dovedit ştiinţific că ea influenţează în mod diferit corpul uman, în funcţie de sex, după pubertate, când consumul de cafea de obicei creşte, şi că influenţa asupra organismului variază, la fete, şi în funcţie de ciclul menstrual.

Adolescenţa, vârsta aruncatului cu capul înainte

          Adolescenţa este vârsta explorărilor, exterioare şi interioare, a nebuniilor, a nevoii acute de libertate, a exceselor, a aruncatului cu capul înainte. Sau, cum spun atâţia psihologi, este o vârstă dificilă. Dificilă pentru cel tânăr, în primul rând, şi, apoi, şi pentru cei din jurul lui. Mai ales pentru familie.

          Nu mi-am propus să dau lecţii. Cel mai mult adolescenţilor le repugnă să fie dădăciţi. De sfaturi le e plin podul, cum se spune. Toată lumea încearcă să îi îndrume, să le spună ce e bine şi ce nu e bine să facă. Doar că ei sunt la vârsta când vor să fie independenţi. Să hotărască pentru sine. Să gândească cu mintea lor.

          Eram exact la fel pe la 16-17 ani. Dificilă, încăpăţânată, dornică să gust viaţa la maximum. Pe la 16 ani m-a pălit o îndrăgosteală cum nu mai simţisem în viaţa mea. O vreme am crezut că va merge. Pe urmă tipul, un coleg de aceeaşi vârstă cu mine, a apărut la liceu de mână cu noua lui prietenă. Nu e nimic neobişnuit în asta, i se poate întâmpla oricui, oricând, şi totuşi pentru mine a fost o catastrofă. Deja începusem să lipsesc masiv de la ore, să frecventez barurile din zona şcolii, fumam în spatele liceului, deranjam orele când profesorii nu terminau de predat odată cu clinchetul clopoţelului. Eram într-o clasă de elită, la un liceu de elită. Văzând panta pe care am luat-o, colegii mei au vrut să-mi dea o lecţie, să mă determine să devin iar cea care fusesem. Au hotărât cu toţii să nu mai vorbească cu mine.

          Simţeam că mi s-a tăiat craca de sub picioare. Că nu mai am sprijin nicăieri. Bine, bine, dar familia?, vă veţi întreba, şi pe bună dreptate. Mă îndepărtasem de familie cât de mult putusem. Nu am fugit de acasă, însă refuzam să port discuţii adevărate cu părinţii mei şi cu sora mea. Le răspundeam monosilabic, atunci când mă întrebau cum a fost la şcoală, nu lăsam să-mi scape niciun detaliu din problemele cu care mă confruntam. Simţeam că ei nu mă pot înţelege, că doar prietenii de aceeaşi vârstă cu mine aveau capacitatea de a pricepe stările prin care, ca adolescentă, treceam.

          Mi s-a sugerat să mă mut la un alt liceu. Eram un „element” care nu făcea cinste liceului de elită în care fusesem admisă în clasa a IX-a. Mi-am lăsat în urmă colegii, prietenii, profesorii, mândria. Am învăţat pe rupte o vară întreagă şi m-am mutat la un profil diametral opus. Eram sfâşiată pe dinăuntru.

          Cei care mi-au venit în ajutor nu au fost prietenii mei. Ci părinţii mei. Pentru că părinţii, oricât ne-ar supăra, oricât ne-ar exaspera la un moment dat, sunt alături de noi o viaţă întreagă. Ei înţeleg mai multe decât credem noi, fie şi doar pentru faptul că au fost şi ei adolescenţi cândva. Ei se străduiesc să înţeleagă, pentru că ştiu că vârsta aceasta este o pacoste. Ei ne privesc cum creştem şi sunt torturaţi de frică. Frica de a nu ne pierde, frica de a nu ne îndepărta, de a nu ne îndruma greşit, de a nu ne fi alături atunci când avem nevoie de asta. Credeţi-mă, uneori e tare greu să fii părinte.

          Sigur, părinţii nu le ştiu pe toate. Uneori nu vor şti cum să ne ajute. Cel mai bine, în astfel de cazuri, ar fi să ne îndrepte spre un psiholog. Un psiholog e cineva care s-a confruntat cu o grămadă de cazuri de oameni aflaţi în situaţii dificile. A făcut o facultate, unde a învăţat cum trebuie îndrumaţi oamenii aceştia, şi în plus are experienţă. Nu e nicio ruşine să apelezi la un specialist atunci când ţi-e greu. Cu siguranţă, într-un fel sau în altul te va putea ajuta. Măcar cu un sfat. Măcar cu o idee despre cum să lupţi cu dificultăţile. Despre cum să te priveşti pe tine însuţi. Despre cum să priveşti lumea aceasta, care ţi se descoperă mult mai urâtă decât o vedeai când erai copil. Doar atât vreau să-ţi mai spun: cu toţii am fost odată adolescenţi. Tuturor ne-a fost mai mult sau mai puţin greu.

Nu eşti singur. Nu eşti singur.

Educaţia sexuală în şcoli este o necesitate

Nevoia educaţiei sexuale în şcoli este un adevăr care nu mai poate fi ignorat în condiţiile în care fenomenul mamelor minore este o realitate dovedită în România.

Un raport recent arată că peste 20.000 de adolescente au devenit mame, inclusiv sute de copile sub 15 ani (desi în Romania, teoretic, actul sexual cu minori sub 15 ani se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani). Conform unor informaţii făcute publice în luna iunie a acestui an de organizaţia Salvaţi Copiii România, care cita date Eurostat, în Uniunea Europeana, România înregistrează cel mai mare număr de nașteri cu mame între 10 și 17 ani (adică 4,7% din totalul nașterilor din 2015). Rata naşterilor înregistrate în rândul adolescentelor între 15 şi 19 ani este cea mai îngrijorătoare: 34 de naşteri la 1.000 de adolescente. România se confruntă cu un număr mai mare de naşteri în adolescenţă decât state precum Rwanda (25,6), Trinidad Tobago (30,8), Emiratele Arabe Unite (30,1), Uzbekistan (17,6), Albania (21,8), Bahamas (28,7), Botswana (31), Burundi (27,9), Djibouti (21), India (23,3), Mauritius (28,3)", după cum informa "Salvaţi Copiii" la începutul verii. Situaţia a determinat Comitetul ONU pentru drepturile economice, sociale şi culturale să atragă atenţia Guvernului României că a devenit urgentă adoptarea unei strategii naţionale pentru a asigura accesul tinerilor la educaţie sexuală şi consiliere privind sănătatea reproductivă.

Astfel de cifre ar trebui nu doar să ne pună pe gânduri, ci şi să ne convingă de faptul că asigurarea unei educaţii sexuale în rândul adolescentelor este absolut obligatorie în viitorul imediat şi pe termen lung. A ignora realitatea nu este o soluţie. A spune “adolescenţii nu trebuie să facă sex” nu este o soluţie. Adolescenţii din ziua de azi se dezvoltă trupeşte mult mai repede decât o făceau tinerii în urmă cu 30 de ani. În plus, ei sunt supuşi zilnic unui bombardament mediatic, în care sexul este un subiect obişnuită. La ştiri, în filme, în reclame, pe internet, în muzica pe care o ascultă, tinerii se izbesc mereu de problema sexului. Oricât ne-am dori noi, părinţii, să îi protejăm, nu o putem face. Nu putem să aşezăm deasupra lor un clopot de sticlă. Tinerii îşi vor dori să facă sex şi cel mai probabil vor găsi ocazia să o facă, chiar dacă noi vom încerca să-i împiedicăm.

Şi atunci, care este soluţia? Singura soluţie posibilă este să îi protejăm oferindu-le informaţiile de care au nevoie. Tinerii trebuie să fie informaţi asupa metodelor de a se proteja de bolile venerice şi asupra soluţiilor contraceptive, pentru ca elanul tinereţii să nu le distrugă sănătatea şi viaţa, să nu le pună în pericol educaţia.

O mamă foarte tânără îşi va abandona, cel mai probabil, studiile. Un tânăr care a contactat HIV va fi nenorocit pe viaţă. Singurul mod în care putem să le dovedim iubirea noastră este să le deschidem ochii, până nu e prea târziu. Acest lucru se poate face în familie, dar cel mai bine şi mai profesionist se poate face în şcoală, în cadru organizat, de către medici, psihologi şi alte persoane pregătite în acest sens.

Directorul unei scoli din Singapore a trimis aceasta scrisoare parintilor inainte de examenul copiilor

Dragi parinti,

In curand va incepe perioada examenelor pentru copiii dumneavoastra. Stiu ca sunteti foarte nerabdatori si foarte doritori pentru copiii dumneavoastra sa aibe rezultate cat mai bune.

Va rog sa aveti in vedere faptul ca printre elevii ce urmeaza sa participe la aceste examene se afla si un artist, care nu are neaparata nevoie sa inteleaga matematici complexe... Poate printre ei este si un antreprenor, caruia nu-i pasa prea mult despre istorie sau literatura... Sau un muzician pentru care notele la chimie nu vor conta prea mult... Un atlet pentru care pregatirea fizica este mai importanta decat fizica...

In cazul in care fiul sau fiica dumneavoastra vor obtine note maxime este excelenet! Dar daca ei nu vor fi printre primii in urma evaluarilor, va rog sa nu le daramati increderea de sine si demnitatea de a fi ei insisi. Le puteti spune ca este totul ok si ca este doar un examen si ca ei trebuie sa isi continue pregatirea pentru lucruri mult mai marete in viata asta. Sa le spuneti ca ii iubiti si ca nu ii veti judeca si pedepsi indiferent de cum vor fi notele lor in urma examenului.

Va rog eu sa faceti acest lucru si in acelasi timp sa va uitati in ochii copiilor dumneavoastra cum vor cuceri lumea. Un examen sau niste note mai mici nu le pot narui visele sau talentul. Si... va rog sa nu va ganditi ca doctorii si inginerii sunt singurii oameni care au parte de bucurie in viata.

Un gand cald,

Profesor...

Pro sau contra uniformă?

Nu demult, când un elev de clasa a X-a de la un liceu din Cluj-Napoca a fost dat afară de la ore pentru că purta părul lung, mi-am amintit cum, la începutul anilor '90, într-un liceu din Baia Mare, elevii făceau grevă pentru a susţine dreptul colegilor băieţi de a-şi lăsa plete. Se întâmpla la scurtă vreme după Revoluţie, la puţin timp după ieşirea dintr-un regim oprimant, când setea de libertate era mai mare decât oricând. În foarte scurtă vreme, tinerii învăţaseră să îşi spună părerea şi să îşi ceară drepturile. M-am numărat printre acei tineri şi sentimentul că lupt pentru dreptate a fost minunat.

          Vorbim despre adolescenţi. Despre oameni în formare aflaţi la vârsta tuturor întrebărilor, a descoperirii de sine, a afirmării propriei identităţi. De când e lumea, oamenii îşi exprimă personalitatea şi prin hainele pe care aleg să le poarte. La adolescenţi, această nevoie e colosală. La fel ca nevoia de libertate, pe care, odată ajunşi adulţi, avem tendinţa să o considerăm mai puţin importantă.

          Şi atunci, să îi silim pe aceşti tineri să poarte uniformă, sau nu? Căci, cu siguranţă, cei mai mulţi adolescenţi nu îşi vor dori ca şcoala lor să adopte o uniformă. Vor dori, probabil, un semn distinctiv, prin care să îşi afirme apartenenţa la acel liceu, cu atât mai mult cu cât acesta este unul de elită. Vor fi mândri să poarte o insignă sau un alt accesoriu specific acelei instituţii de învăţământ. În schimb, cei care vor dori să le impună tinerilor o uniformă sunt profesorii şi unii părinţi. Ei îi doresc pe elevi cuminţi şi ascultători. Doar că un adolescent ascultător este o contradicţie în termeni.

          Cred că o uniformă şcolară este potrivită pentru elevii de vârste mici. Ei au tendinţa să îşi murdărească şi să îşi uzeze hainele mult mai repede, pentru că sunt neastâmpăraţi şi nu ştiu să aibă grijă de îmbrăcăminte. Astfel, soluţia ar fi oarecum utilă. În ceea ce îi priveşte pe elevii de gimnaziu şi liceu, cred că sunt necesare doar anumite limite care impun îmbrăcarea unei ţinute decente. Desigur, acest termen poate isca numeroase discuţii. Ce e decent pentru o fată de 16 ani nu e neapărat decent pentru bunica ei. Ideea e să nu fie lăsate descoperite zone prea mari de piele: decoltee foarte adânci, bluze care lasă abdomenul gol, cămăşi extrem de transparente. În general, lucruri care ne fac să etichetăm persoana respectivă într-un fel care nu i-ar face cinste.

           Poate că unii vor spune că în lume există licee foarte respectate, licee de tradiţie care au adoptat uniforma. Însă, la noi, despărţirea de comunism, de uniforma din nylon impusă, care făcea orice fată să arate ca o băbătie, e încă recentă. În mentalul colectiv, ideea de uniformă este asociată cu o constrângere, cu o restrângere a libertăţii de exprimare, cu o nivelare a personalităţii. Ei au tradiţia în spate, noi avem comunismul în cârcă.